Al nostru Eminescu – Catedrala viselor nețărmurite

Din cumpăna Universului

încerc să făptuiesc

un iconostas în Catedrala viselor nețărmurite,

în care a înnoptat o vreme

al nostru Eminescu.

 

Pictez clocotul ispitei

 în culori de roșu misterios și negru tăinuit,

care vibrează , mă strigă,

precum însemnările poetului Eminescu

în caietele născute din nesațul cunoașterii…

Totul mă cheamă prin tăcere!…

În marea tăcere,

înmulțesc câmpurile coloanelor,

să încapă toți sfinții culturii și științelor,

pe la care a trecut

al nostru Eminescu…

 

Cerul se apropie de pământ!

Limitele omenirii mă înconjoară…

 

Aștern cu rigoare culorile căldurii,

amestecându-le cu incantații greu meșteșugite

și aștept…

Pentru o clipă,

Catedrala viselor nețărmurite

se umple de  bolovani de aur!

Apoi, iar apar umbrele tăcerii…

Câte regândiri cer Orizonturile visate

de - al nostru Eminescu?!

 

Cu îndoială și grăbită, pictez în forță.

Ecoul călăuzitor e cuprins în necuprins.

Fără voie,

răstorn liantul culorilor

peste umbrele bolovanilor de aur!

Într-o vreme lumile izvoarelor se revarsă,

inundând cu frumusețe Catedrala viselor nețărmurite…

Din apa acestor izvoare

a băut lumină

al nostru Eminescu.

 

Printre gânduri nepotolite,

căutătorii vizionari inundă cu idei drumul artelor.

Seva lor spontană și proaspătă

dezvelește multele cărări

ale lumilor din Multivers.

Printre aceste cărări  se preumbla

al nostru Eminescu.

 

Catedrala viselor nețărmurite,

cu iconostasul amăgitor,

înmărmurește în sfumato…

Deodată,

din necunoscut apar

îngeri și demoni care o înconjoară

(ei fac parte din cetele lui Da Vinci , Eminescu și Dante).

Ei vin din alte Lumii  (Lumile Multi-Interacţionale)

și se joacă de-a ascunselea,

în spațiu și timp,

cu teoria Big Bang-ului și cu viitorul.

Ei teleportează, prin clone,

Influențe și Paradoxuri

în lumile neștiute.

 

Numai al nostru Eminescu    

știa jocul din ” nașterea puterilor vii”,

care, prin”izvorul de forțe” și ”arcul încordat”,

întreține-n mișcare ”Ceasornicul Universului”

și povestea inflației în vid, cu finitul către infinit… 

Victoria Fătu Nalațiu