Desigur, aşa cum ministrul culturii Kelemen Hunor a fost admirat, deoarece a reuşit să termine o investiţie abandonată vreme de decenii, conducerea actuală şi-ar fi putut dovedi eficacitatea prin asigurarea confortului termic al utilizatorilor.
În Jibou, am trecut prin asta în iarna dintre anii 1999/2000, când toate centralele de cartier au fost oprite, din lipsă de păcură. La bloc, ne-am încălzit cu sobe pe lemn, folosind ca hornuri sistemul de ventilaţie al bucătăriilor. Fiind înainte de alegeri, răspândacii au lansat zvonul că edilul şef de atunci ar fi zis: „Eu mi-am introdus gazul, voi băgaţi-vă ce vreţi!” Bineînţeles că a pierdut scrutinul.
La biblioteca orăşenească, au venit zidarii în toamnă şi au dărâmat soba de teracotă, construită pentru alimentare cu lemne, apoi au reconstruit-o spre a fi încălzită cu gaz. Nu ni s-a mai dat combustibil, deoarece lemnele ar fi depus gudron în interior, care s-ar fi aprins când pornea noua încălzire. Mai mult chiar, ni s-a interzis să aducem ceva de ars de acasă. S-a făcut noiembrie, decembrie, dar tot n-am fost racordaţi la conducta principală. În sala de împrumut, când nu bătea soarele în ferestre, erau 5-6 grade Celsius.
În depozite, au îngheţat conductele de apă în pereţi, apoi, în primăvară, când dopurile de gheaţă s-au topit, am avut o inundaţie.
Aveam pe atunci un calculator 286 şi o imprimantă cu ace. Din cauza frigului, în unele zile, pur şi simplu dispozitivul a refuzat să funcţioneze.
A venit şi ianuarie, Ziua lui Eminescu. Colega a organizat un simpozion, la care a invitat tot consiliul local. Pe atunci, printre aleşi erau mulţi profesori de liceu, aşa că au acceptat cu dragă inimă să participe. În legislaturile ulterioare, când componenţa a devenit mai „democratică”, fără „elitisme” şi „fumuri intelectuale”, lucrurile s-au schimbat radical. În 2000, 15 Ianuarie era încă un eveniment cultural.
Din cauza frigului, toată lumea (invitaţi, recitatori, corul de copii etc.) a rămas înfofolită în paltoane.
Stratagema colegei a dat roade. Trei zile mai târziu, în 18 ianuarie 2000, au sosit meşterii de la gaz şi au montat ţevile.
Sistemul de încălzire a funcţionat până în 15 septembrie 2014, când a demarat modernizarea clădirii. Colecţiile au fost evacuate într-un spaţiu uscat, dar neîncălzit, fără toaletă şi electricitate. Am cerut să fim găzduiţi în biroul senatorial de peste drum de Liceul Ion Agârbiceanu, o cameră mică, uşor de încălzit, unde ar fi încăput circa zece rafturi cu cărţi. Solicitarea a fost refuzată: „domnul senator ţine acolo diferite lucruri”. Cu o investiţie proprie de 150 de lei, am construit un iglu de 150 x 150 x 150 cm din polistiren expandat şi ne-am continuat activitatea cum s-a putut.
Să nu vă miraţi că mulţi bibliotecari suferă de reumatism. Acum ştiţi de ce.
Lasă un răspuns