Eram o verde frunză Prinsă viguros de-un ram. Sub mine, cu iarba tunsă Priviri smaraldine-ncrucișam. Și-mi mângâiau nervurile Raze de soare, lucitor. În mine, seve pulsatile, Trezite de mlădierea crengilor. Toamna, florile-și stinge pe tăcute Și-ascunde al ierbii verde crud Sub ruginiul frunzelor căzute, Doar eu, agățată de-un ram de dud Savurez încă roua de miere A toamnei care m-a legat Să port bucurie, dar și durere Sub mantia poeziei ce m-a-mbrăcat.
-Rodica Fercana-
Nösnerland 