Tăcerile mă împresoară,
privirile zac ațințite-n zări,
uitarea gândul îmi măsoară 
și buzele-mi zâmbesc a întristări.

Nici plânsul nu mi-l amintesc
și lacrimile parcă-s mai puține, 
imaginile știute se-ofilesc
și amintirile-s tot mai străine.

Vin temeri ce nu-mi sunt știute,
îndoliate-n falduri de-ndoieli, 
lumina palid se-ascunde
în întunericul din oboseli.

Puține îmi mai sunt din toate,
puțin și timpul ce-a rămas 
până când orologiul plictisit va bate
secundele celui din urmă ceas.