Când ai plecat, Ilarie, nimeni nu știa cum se vor așeza norii, cântecele lor mâhnite, mâhnite precum sufletele morților De la ușa Casei Tale se aud, așa mi-a zis și celălalt muncitor din schimbul 3, ascultă, uite cum ascultă oamenii din casele de lut cîntecele, toate cântecele lui Ilarie Ei, ei pe acoperișuri le ascultă, încet, așa încet, bat ritmul în sicriul mare aruncat în spatele blocului, în spatele blocului de nefamiliști au aruncat sicriul și tot cântecul De la etajul 4 al blocului, al blocului cu viermii albi, de dus la pescuit, de la etajul 4 vezi gara și auzi Toate cântecele lui Ilarie: plecat a fost, plecat rămâne Și cântece lui despre tristețea lui Caron Vinooo, vino Ilarie, vino să bem Să bem lângă copilul cu mâinile de lut Ce și-a scos ochii, ochiii și i-a scos pe drumul de la Emaus Vino Ilarie, vino să cântăm despre vara ce dusă este, dar… Încet, încet de tot să cântăm, pe Domnul să nu-l deranjăm Lui nu-I plac cântecele tale, cântecele tale Ilarie și nici soarele Nici soarele fierbinte al stepei Așa a plecat Ilarie, așa a plecat, încet, în surdină Ducea în spate o cruce mare, mai mare și mai grea decât putea duce A lăsat doar un bilet pe unul din colțurile templului: M-ai făcut să aștept, smochinule Zicem Noi, Ilarie, tot zicem: Ce lacrimi curg pe obrazul acesta, ce lacrimi Zicem : să ne mărturisim Acarului, căci Șeful de Gară, el, în smochin și-a găsit sfărșitul, copacul cu mii de ochi ce vestește viitorul Sunăăă, sună, Femeie la ușa lui SAVAOTH Să le spunem că a plecat Ilarie, în gară plâng șinele, nu e nimeni Doar lacrimile ce curg pe obrazul acesta
Un alt cântec de-a lui Ilarie, al 11-lea
Cât de sus, cât de sus vor zbura aceste păsări, mai sus de Marele Cub și de Piramide? Mereu, mereu vor căra cîmpia pe aripile lor, florile roșii, ap ace curge din cer Florile roșii, ca niște obiceiuri, vechi cântece din fundul pământului Noi, noi Ilarie am sunat la ușa Ta, uite așa am sunat De 2, de 3, de 4 ori , de câte ori să mai sun? Au murit florile , au murit chiar toate florile, țipăăă Țipă fetița blondă din spatele Casei Tale Casa cu ușile de ceară În zadar, în zadar am bătut cu stângul, mai pe urmă cu dreptul , Așa cu dreptul am bătut Ia aceste trei (3) flori, 3 maci de pe mormintele a 3 furnici Așează-le în apa care va învia, va Învia Cerul, Din nori pufoși a coborât Domnul Și a binecuvântat Furnicile, una câte una le-a Binecuvântat: Acesta nu e cântecul lui Ilarie, spus-a Domnul Să îți scriem , așa ne-am spus, să îți scriem Pentru a te găsi la casele voastre, Doamnă Neplecată din lumea unde mâinile zadarnic te caută Te caută Din gura astupată de pământ nu mai iese decât iarba Iarba care îți va acoperi mormântul Doar fără mâini am putut să îți scriem, cu gura să scriem
Cântul al 13-lea, al căutării și căderii pe sine. Nu avem cântul 12
Noi, noi ILarie, noi Ilarie Te-am căutat, ca pe-un diamant te-am căutat În toate gările uitate de lume, pe toate dealurile pustii, în mările moarte , noi Ilarie te-am căutat, te-am căutat dar nu te-am găsit Atunci, am zis noi Ilarie, atunci, noi am zis să luăm toate aceste flori, Flori și pietre, vrem a ți le dărui, dimpreună, dimpreună cu noi și încă niște arici ce-l caută pe Domnul Noi, noi Ilarie ne-an nevoit în lucrări, felurite și grele lucrări să-ți mulțumim trupul gol și alb, alb precum o lumânare Noi, noi ILARIE, ne-am prosternat în fața mâinilor Tale, a țâțelor și coapselor tale , în fața a toate cele ale tale, dimpreună ne-am prosternat, dimpreună cu niște arici ce-l căută și ei pe Domnul Noi, noi Ilarie te-am căutat până la soare să te înălțăm, acolo să te dăm în leagăn, Noi, noi Ilarie te-am dorit, mai mult decât inima noastră, mai mult decât ne-am dorit pe Domnul din peșteră, omul lăcustă Noi, Ilarie, noi te-am iubit, preferând Crepsculul și Moartea decât neiubirea Ta Noi, noi Ilarie am lins obișnuința de-a te numi Stăpână… ne-am târât ca melcii căutând iarba cea mai mătăsoasă, apa cea mai curată, cerul cel mai senin, noi, noi Ilarie te-am adorat, te-am adorat mai mult decât toți Psalmii și glasurile heruvinilor Când, când ne-ai întors spatele Când ne-ai întors spatele, noi, noi Ilarie am plans, am tot plans, până când? Până când durerea noastră a zdruncinat Universul , a ucis Lumina Atunci, atunci, noi, părintele Ilarie am plans până ne-am prefăcut în stea Una mica, mică de tot, o stea pe țeasta unui măgăruș Noi, Ilarie, părintele orb, am tăcut, am luat toate cuvintele , pe toate cuvintele le-am îngropat, ACOLO … în spatele casei unde locuiește Dumnezeu ÎN CĂDERE Dacă vom cădea, la marginea Universului, dacă vom cădea, atunci, îl vom lăsa pe Dumnezo să nască mai departe, lumi, copaci și munți și mări, pînă să cazi în genune Până să cazi, te vor lăsa vederile, ele te vor lăsa și toate celelalte grele-ți vor părea … ca niște mori de apă se vor învârti gândurile, ca niște mori de apă, și atunci Și atunci, pe Domnul bun, bun și drept îl vei vedea… …. DACĂ VEI CĂDEA, moarta morților
Lasă un răspuns