PRIN COPOU

Trecând prin Iașul studenției mele, nu am putut să nu mă opresc în Copou. Aveam nevoie să-l revăd, să mă întorc pentru câteva clipe într-un loc care, pentru mine, nu înseamnă doar un parc, ci o parte din tinerețe, din anii în care lumea părea nesfârșită, iar viitorul se deschidea înaintea noastră cu toate promisiunile lui.

Și, într-adevăr, Copoul a rămas minunat.

Pășești pe aleile lui și intri aproape fără să-ți dai seama într-o lume de basm, învăluită în verdele acela superb care te ocrotește de razele soarelui și îți oferă, în schimb, liniște, răgaz și clipe de neuitat. L-am regăsit mai elegant, mai îngrijit, mai curat, dar cu aceeași privire încântătoare pe care o păstram în amintire.

Pe Aleea Scriitorilor parcă te întâlnești din nou cu literatura română. Numele marilor noștri scriitori te însoțesc la fiecare pas și îți amintesc că Iașul a fost și rămâne un oraș al culturii, al poeziei și al spiritului.

Iar Teiul lui Eminescu este, fără îndoială, adevăratul străjer al Copoului. A rămas acolo, martor al timpului, al iubirilor, al poeziei și al generațiilor care au trecut prin Iași. Și astăzi este căutat cu aceeași emoție de localnici și de vizitatori, care se opresc lângă el cu respect și, poate, cu speranța de a auzi ceva din șoapta poeziei eminesciene.

M-a bucurat să văd mulți tineri plimbându-se liniștiți. Fără excentricități, fără zgomot, cu bun-simț, savurând pur și simplu verdele și frumusețea locului. Mi s-a părut că, fără să-și dea seama, îi salută astfel pe marii noștri clasici și păstrează vie legătura dintre generații.

Încântătoare sunt și băncile Copoului, adevărate invitații la popas și meditație. Te așezi și descoperi că nu ești singur: lângă tine poate fi poezia lui Eminescu, chipul Veronicăi Micle sau amintirea vreunui mare scriitor care a trecut cândva pe aceleași alei.

Am remarcat și curățenia, ordinea, grija pentru acest spațiu care aparține tuturor. Sunt lucruri aparent simple, dar care spun mult despre felul în care un oraș își respectă oamenii și propria istorie. Copoul oferă tuturor, indiferent de vârstă, ceea ce orașele moderne uită uneori să ofere: liniște, aer curat, frumusețe și un loc în care să poți sta câteva clipe cu tine însuți.

Poate că acesta este unul dintre marile sale merite: Copoul nu a rămas doar o amintire frumoasă a studenției mele. A rămas viu.

M-am întors aici după atâția ani și am avut sentimentul că timpul s-a oprit pentru o clipă. Eu m-am schimbat, orașul s-a schimbat, generațiile s-au schimbat, dar Copoul și-a păstrat farmecul.

Și atunci am înțeles încă o dată că există locuri pe care timpul nu le poate învinge.

Copoul este unul dintre ele.

Copoul rămâne inconfundabil.