umbra mea călătorește chiar mai pripit decât viteza luminii
se agață prostește de stalactitele si stalagmitele cariate ale cerului
întorcându-și stângaci viscerele spre durerea stelei polare
de parcă răspunsurile ar veni din frica de supunere a busolei
umbra ta se despică în fuioare de pe vremea credinței din peșteri
se agață jucăuș de focul din spatele nostru care ne încălzește miturile
întorcându-și letargic sfârcurile spre umbra piezișă a Inorogului
de parcă întrebările ar veni din zona de confort a speranței
te las trist să vânezi soarele mărunt pierdut printre aștri
eu rămân să-mi rod brațul mai încăpățânat decât lanțurile clipei