„E dincolo de orice îndoială că exerciţiile de admiraţie
pentru Marcel Proust ar fi în vreun fel amendabile! Nu se
poate face nimic ce-ar putea şterge trecutul, el e prezent în
fiece clipă în lumea în care trăim, e implicat intim în
conformaţia, în structura prezentului material şi spiritual.
De la Proust încoace, scriitorul a aflat că poate pune tot ce
vrea în roman, poate face un roman total, cu istorie
generală sau a artelor, cu geografie, poezie, antropologie,
teorii ştiinţifice. După Proust, scriitorul este dezinhibat.”

Florin Dochia, Iluzie si real (2)