Cum mai stăm cu critica literară?

[se întreba cu un an în urmă Adina Dinițoiu]

08.05.2022

Am citit recent dosarul despre starea criticii literare pe care l-a realizat revista studențească de la Cluj, „Echinox” (nr. 1/2022), și m-am gândit că poate ar fi bine să schițez aici, pe Literomania, câteva reflecții personale la temă – având în vedere că am activat în presa literară în calitate de critic literar (profesie pentru care nu avem încă un termen de gen feminin în română), vreme de 15 ani, la revista „Observator cultural”, înainte de a mă lansa în această experiență a revistei literare online, care e Literomania. În „Observator cultural” a apărut, la un moment dat, un „serial” întreg de răspunsuri din partea criticilor literari care activau atunci în presă, cu privire la situația cronicii literare de întâmpinare. Iată acum un dosar studențesc pe tema criticii literare, într-o epocă a globalismului și a Internetului, marcată recent de tulburări profunde, pandemia de Covid 19 și, mai nou, războiul dus de Rusia lui Putin împotriva Ucrainei.

Lumea se schimbă profund, ne plasăm cumva la o turnantă a vremurilor, cred eu. Factorul decisiv de schimbare a paradigmei și a „ordinii” globale este cel tehnologic, trecerea la mediile online – fenomen pe care pandemia l-a accelerat și, practic, l-a desăvârșit. Online-ul a schimbat regulile jocului și în zona literară, iar cronica literară (de întâmpinare) și critica literară în genere (cronica fiind o ipostază a ei) – ca produse de specialitate – s-au văzut puse în situația de a concura cu accesul la discursul liber (în materie de cărți) în online al diverselor categorii de oameni (din afara domeniului literar), și cu erodarea autorității tradiționale pe care o aveau aceste activități realizate de specialiști. Nici înainte de explozia online-ului revistele literare nu aveau un public cu adevărat larg, la drept vorbind, dar acum – odată cu apariția site-urilor de tot soiul, de la Goodreads până la vloguri (versiunile cele mai recente) – situația lor a devenit chiar dramatică. Or, cronica literară – ca ipostază aplicată a criticii literare – era legată de revista pe hârtie și de o anumită tradiție locală: cronica de întâmpinare, făcută la apariția unei cărți noi, un amestec de critică pentru marele public cu metode și informații de profesionist al domeniului (așa-numita critică academică).

Marea provocare pentru revistele literare – care promovau critica literară în calitatea ei de practică profesionistă, ce aduce în timp autoritate și capital simbolic (prestigiu) criticului – a fost, așadar, să se adapteze la online, să-și creeze site-uri care să funcționeze în paralel cu edițiile în print. Din păcate, ele nu au reușit să țină pasul cu explozia – pe cât de diversă, pe atât de lipsită de criterii de selecție ori de profesionalism – site-urilor de tot felul, care promovează cartea. O promovează insistent, publicitar, cu audiență în creștere (sunt adesea la mijloc și investiții financiare) – iar asta nu e deloc un lucru rău în sine! Noua piață capitalistă s-a mutat în online, și era de prevăzut. Se pierd, însă, autoritatea și prestigiul criticului, pe de o parte, iar pe de alta, accesul publicului la ceea ce se cheamă expertiză în domeniu.

Mărturisesc că resimt această stare de malaise: simt nevoia să consult, în online, la rîndul meu, „locuri” și opinii de încredere, zone de profesionalism, să citesc texte cu informații sigure, inclusiv de specialitate. Și de regulă, găsesc acest lucru în revistele/ site-urile online străine (în special franceze, în cazul meu), nu și în România. Acest lucru m-a și ne-a inspirat să lansăm, acum cinci ani, revista online Literomania, realizată împreună cu Raul Popescu. O revistă online – un magazin literar online – făcută de profesioniști, dar cu deschidere către publicul larg. O revistă care a adaptat cronica literară la un format online, de dimensiuni mai reduse, care oferă în continuare expertiză, dar într-un limbaj accesibil publicului larg. E o inițiativă independentă și, ca urmare, se confruntă cu dificultățile inerente zonei culturale independente – dar, în fond, trebuie să recunoaștem deschis că însăși literatura a devenit un fenomen de nișă în societatea contemporană, pierzând din prestigiul pe care îl deținea odinioară (inclusiv în perioada comunistă, în care scriitorii contau atât de mult încât dictatura se temea de ei).

Dacă suntem atenți, observăm că astăzi discursul general despre literatură – la nivel de public larg – se face în termeni de psihologie, terapie, self help, condiție socială, militantism sau corectitudine politică (același lucru e valabil și pentru film, pentru a nu mai vorbi de artele plastice). Chiar și tendințele în cercetarea literară (finanțată de fondurile europene) urmează aceleași căi. Literatura ca fenomen estetic (care nu exclude, evident, valențele sociale și politice) este, astăzi, de nișă, pentru așa-numiții connaisseur-i. Revistele studențești și revistele literare – promotoarele criticii literare (axate pe estetic) – sunt, la rândul lor, de nișă, și în fond nici acest lucru nu ar fi neapărat rău dacă ar putea beneficia de susținere instituțională – inclusiv financiară, în așa fel încât să difuzeze în online, cu o audiență largă, cunoaștere și expertiză. Dar acest lucru nu se întâmplă la noi, din lipsă de tradiție și soliditate instituțională.

Nu-mi rămâne decât să mă consolez cu ideea că e o chestiune de timp, că se vor așeza lucrurile și în online – peste tot e nevoie de expertiză! – și că, la un moment dat, criza globală teribilă pe care o traversăm se va domoli, iar zona literară va cunoaște din nou vremuri mai bune.