GORNICII

Stau gornicii la pândă de parc-ar fi stăpâni pe iertare,

asupra jocului vieții ce lumii nicicând n-o să-i ajungă,

de parcă orice ființă ar fi osândită să prindă fructul din cer.

 

Stau gornicii la pândă ca frunza să nu plângă,

din ascunziș tot hăulesc de frică spre un ascuns jder

ce a răpit lumina

și se închină lunii ce nu mai gată pânza.

 

Stau gornicii la pândă, la templu, în pridvor,

cu toiagul pedepsei înseamnă orice trecător

- cu-n semn, cu un blestem –

și prin singura ușă, fără ieșire,

 îl alungă prin luminiș, pe singura cărare.

 

Stau gornicii la pândă la necuprins cuvânt

ce se preumblă fără stavilă și fără aplaudare,

fără să i se ceară la vamă vreun semn

cu care în lume să umble,

să pună la verb un zăgaz,

să prindă din zbor a rostirii blestem.

Ștefan Aurel Drăgan