IMPACTul pe care literatura, arta, cultura în general l-au avut asupra noastră?
Inițiativa îi aparține lui Marius Buculei, unul din fondatorii Nösnerland. Suntem dubitativi? Suntem paradigmatici? Avem idei fixe – cu toate că puțini vom recunoaște – fiindu-ne frică să ieșim din cochilia confortului propriu. Iată provocarea lunii noiembrie 2023: IMPACT
Despre efectele impactului și despre impactul efectelor
Într-un accident frontal se zice că e bine să privești în direcția din care vine obiectul impactului. Osatura craniană e cea mai rezistentă deasupra frunții, daunele colaterale sunt astfel reduse la minim, șansa supraviețuirii e maximă. Reflexul întoarcerii capului pentru a evita impactul frontal cauzează leziuni majore la nivelul cutiei craniene, tâmplele sunt vulnerabile, gâtul preia momentul de torsiune și, deseori, poate duce la fracturarea coloanei vertebrale, cu efecte letale.
Ce te faci însă când te lovește o idee? Cum o întâmpini? Cum te poziționezi în raport cu traiectoria gândului care te străbate? O să spuneți că ideea, gândul, cugetarea – forme ale impulsurilor electrice care modifică ”osatura” chimică a minții și îi modelează evoluția – sunt produse ale interiorității, vin dinspre noi înșine, propagându-se înspre înafară sau, în cazul introspecției nemărturisite, rămân încrustate pe fațada interioară a ființei, ca vitralii ale intimității.
Aș cuteza să vă contrazic, cred mai degrabă că orice reflecție e o reflexie a impactului pe care exteriorul îl are asupra construcției interioare peste care se nimerește să ajungă. Stimulul poate lua forma reacției oamenilor din jur, a zâmbetului de la colțul ochilor, a ridicării de umeri sau a tresăririi îmbujorate. Poate fi căderea frunzei în decorul toamnei, rezultatul examenului pe tabla din fața școlii, minciuna șoptită la amurgul speranței sau mângâierea bunicii după palma neiertătoare a părintelui pripit, speriat și depășit de viață.
Oamenii de știință, cățărați pe catargele cunoașterii, uneori derutați de oftaturile tot mai obosite ale sirenelor din jur, zbârcite de deziluziile așteptării, ne atrag tot mai des atenția asupra naturii contradictorii a manifestatului. Pendulăm între natura rigidă, idealizată, dar conturată confortabil a corpului solid, a particulei de dimensiunea punctului (?!) și natura ondulatorie, probabilistică, convenabil eluzivă a funcției de undă, garantul indefinitului, al subiectivității și al interpretării, uneori pusă în slujba susținerilor argumentative care scapă pregătirii celor nespecializați.
Ne împărțim astfel taberele în funcție de impactul pe care argumentele le au asupra terenului aflat într-o veșnică răscolire a derutării noastre, surprinsă și ea între frica de ridicol și nevoia de siguranță (apartenență?!). Suntem noi înșine azvârliți periodic, fără niciun avertisment, între nevoia (care atât de ușor devine convingere…) de determinism, de ordine, de logică, de coeziune, de lucru-bine-făcut și, la momentul impactului următor, venit deseori pe nepregătite și din direcții despre care nu erai conștient până atunci, nevoia de aleatoriu, de libertate față de constrângeri, de zburdălnicie a nepremeditatului, de îndrăgostire de inefabil sau, la limita fericirii, de îndrăgostire pur și simplu.
Din experiența celor cu care mă intersectez se pare că ne dispunem cu toții în orânduiala deterministă a bunului simț colectiv și performăm sub reflectoarele mediului înconjurător sau al propriei conștiințe rolul asumat și acceptat în angrenajele cotidianului. Performăm, preluăm în continuare impacturi din toate direcțiile și, eventual, evaluăm impactul nostru asupra celor din jur. Alternăm între discipolat și masterat de dimineață până seara, ne interpunem efectele impactului celorlalți asupra noastră cu impactul efectelor pe care le simțim transmise nouă de către ceilalți.
În viața fiecăruia dintre noi modelele apar și dispar, noi le decupăm ceea ce ne convine structurii noastre și momentului decupării, le asimilăm uneori pe negurgitate aspectele cu care rezonăm și ne trezim, modificați la nivel funcțional și comportamental, pe o cale despre al cărui parcurs vom avea de învățat tot timpul, alternând bucuria reușitei cu dezamăgirea ratării.
Și astfel o idee te lovește peste alte idei, un gând se suprapune peste o jumătate de gând rămas lângă piciorul mesei, încă nedesfăcut de la ultimul impact, o cugetare hrănită din impacturi cu cugetări pe care nu ți le mai amintești se recunoaște pe sine în mintea celui pe care impactul îl găsește în aceeași stație de tramvai în care cugetul tău își aștepta numărul potrivit…
Suntem astfel cu toții ciorchine de impacturi surprinse fotografic pe pelicula existenței din unghiurile în care privitorul s-a întâmplat să fie în momentul acela atent la instantaneu. La nivel cuantic, comportamentul particulelor elementare este influențat de observator, naturile duale alternează în dezvăluirea esenței lor în funcție de privirea care gândește. Astfel, pare că impactul observării și efectele evaluării influențează comportamentul la nivel microstructural. Cât de veridică e analogia cu macrocosmosul în care ne perpelim destinele? Care este granița de separare dintre infimul care ne uimește și infamul care ne scârbește?
Am reușim să intuim existența câmpurilor, eliminând nimicul din înțelepciune, atribuindu-i doar conotații abstracte, am înțeles că Universul e o întrezărire de potențe în care Veșnicia presară, după o voință care încă ne scapă, duhul rostului și totuși ne căutăm în fiecare zi locul în noi înșine.
Nu existăm în izolare, nimic nu supraviețuiește eludării impactului cu mediul din jur și totuși, deși găsim în natură și în biblioteci, în biserici și în poveștile bunicilor rețete, nimic nu ne garantează că efectele impactului pe care le acumulăm în traista viețuirii pe drumul finit fără întoarcere ne va modela înspre o natură care să ne garanteze mulțumirea reușitei. Singurătatea e un nonsens pentru Univers, turnul de fildeș s-a dărâmat de mult timp, agora se virtualizează, iar proorocii îndeamnă la subscripții avantajoase.
Încotro atunci? Avem nevoie, cred, cea mai mare nevoie, de un ingredient care să se propage peste tot în Univers, în fiecare dintre noi, în fiecare celulă din care suntem alcătuiți și să ajungem să-l percepem ca pe un câmp universal de forță, să ajungem să ne percepem ca pe delicate perturbări ale acestui câmp, aduse în lumea materială ca să manifeste intențiile lui.
Să ne deschidem așadar inimile, sufletele și mințile către poezie, către literatură, către frumusețea artelor. Impactul lor asupra noastră, în miriadele de forme migrate din zonele tainelor încă de nepătruns, prin iscusința și talentul celor înzestrați, ne va face să simțim puterea vindecătoare și regeneratoare a Iubirii, câmpul universal de forță al tuturor posibilităților. Atunci vom înțelege că zbaterile căutării de zi cu zi, frica nereușitei sau orgoliul cățărării pe fumul succesului sunt stihii efemere care ne răpesc din timpul fericirii în sincronicitate.
În cazul unui impact frontal cu Iubirea, vă rog nu întoarceți capul, deschideți-vă aripile și exersați zborul. Face bine la nemurirea sufletului.
Marius Buculei
Lasă un răspuns