Omul negru. Prinși de mînă într-un cerc, copiii incantau: Ora unu a sosit/ Omul negru n-a venit/ Ora două a sosit/ Omul negru n-a venit… Doi dintre ei știau ora, omul negru și încă unul desemnat de acesta. Cînd se ajungea la ora aleasă, omul negru zbiera: Omul negru a sosit!! Era semnalul, startul. Începeau să gonească în toate direcțiile, iar cel prins de omul negru îi lua locul.

Așa începe. Mereu. Omul negru (sau femeia în negru, păianjenul negru sau…) apare de undeva și nimic nu mai e cum a fost înainte. Întâmplările din romanele lui Radu Țuculescu sunt la polul opus: ele ne duc înapoi în timp, ne răscolesc amintirile, ne fac sa trăim din nou într-un scenariu pe care la-m considerat definitiv clasat și care ne ajunge din urmă și nu ne iartă. Omul care produce aceste efecte nu prea seamănă a detectiv. Martin Breda e un tânăr blajin, nu are nici duritatea polițistului ros de birocrație care joacă undeva la limita legii, el poate fi asemănat eventual cu Hercule Poirot fără eleganța vestimentară ostentativa a celui din urmă.

Descoperirile lui sunt mai degraba rodul intuiției cvasi poetice, a antenelor fine care dezvăluie sensibilitatea unui artist. Misterele pe care el le dezleagă sunt ale noastre, ale cititorilor care se consolează că în viața lor nu s-a întâmplat nimic și nici nu poate să se întâmple nimic fiindcă societatea noastră nu ar îngădui tot felul de nenorociri.

Și totuși… dar mai bine citiți primul capitol din romanul foileton:

https://www.observatorcultural.ro/articol/gudrun/