Primarul încremeni pentru cîteva clipe într-o poziție nefirească, într-un stop-cadru hilar, grotesc. Apoi făcu un salt pînă în spatele biroului. Plicul îl ținea în mîna stîngă, iar cu dreapta începu să deschidă lent, exasperant de lent, primul sertar. Heller, care-l urmărea atent printre rotocoale de fum, își imagină o scenă de film, cum primarul scoate din sertarul cu pricina un pistol și-i trage un glonte în cap. Un gînd care-l amuză teribil. 

– Ești de-a dreptul cîinos. Ești dăunător, zise primarul. Îmi vîri demisia sub nas cu cîteva luni înainte de alegeri, să dăm apă la moară ziariștilor, să ne-o tragă prin presă și radio și televiziune, să facă ironice comentarii cu intenția de a ne diminua popularitatea…

– Unii te critică oricum, cu sau fără demisia mea. 

– Nici tu nu ai scăpat, Edi!

– Adică?

– Din nou faci pe naivul. Aventurile tale cu femeile…

– A, da, zîmbi Heller, amatorii de cancanuri. În cazul meu, toate acele texte, chipurile pamflete satirice, sînt apă de ploaie. Aventurile mele amoroase? Texte de doi lei! Produc satisfacții impotenților, babelor, gospodinelor care nu au mai făcut sex de ani de zile. Și adolescenților onaniști. Sînt celibatar, n-am obligații familiale. Nu m-am combinat niciodată cu femei căsătorite. Deci, bîrfe de crîșmă. Mi-e indiferent dacă sînt numit un gigolo bătrîn, ba chiar mă amuză! Dar la tine…

– La mine ce?

– E mai complicat. Ți se aduc grave acuzații, chiar dacă unele sînt false…

– Unele?

– Nu intrăm în amănunte, pentru mine sînt lipsite de importanță, nule.

– Și pentru mine, crede-mă. În schimb, mă doare atitudinea ta. Prietenul meu se joacă cu mine precum șoarecele cu pisica, numai așa, de-al naibii, să-mi toace nervii. Iar acum pui capac la toate și-mi întinzi demisia ta din partid! Într-un prim moment, am vrut să dau foc plicului aici în fața ta, fără alte comentarii. Dar m-am răzgîndit. Îl vîr nedeschis în sertar. Acolo va rămîne pînă după alegeri. Indiferent de rezultat, am să-ți aprob demisia. Nu te întreb de ce faci gestul ăsta. De povești sînt sătul.

– Putem povesti mult și bine.

– Atunci… cum rămîne?

– Cu ce?

– Cu parcarea?

– Care parcare?!

Primarul se repezi, neașteptat, la fereastra larg deschisă și inspiră zgomotos de cîteva ori.

– Știi foarte bine la ce mă refer! șuieră el. Deja depășești orice limită cu atitudinea ta voit indolentă și zeflemitoare la adresa persoanei mele!

– Te-ai agățat de subiectul ăsta ca o căpușă, rosti Heller cu o voce exasperant de calmă pentru urechile primarului. Hai să-l schimbăm și să vorbim despre… femei, de exemplu. Ce zici? Un subiect care te poate destinde, mai scapi de starea asta nervoasă care-ți înmulțește ridurile de-o să arăți ca naiba pînă la alegeri. Și-atunci adio voturi din partea feminină. Nu mai pupi scaun de primar, eventual un scăunel de grădiniță.