Breda traversă podul peste Someș fără grabă. Se zăreau numeroși curioși care se îndreptau spre locul unde căzuse balonul și alții care se întorceau de acolo. Un loc ascuns printre copacii înalți, bogați în ramuri, din apropierea malului. Criminalul calculase bine unde să aterizeze. Avea toate șansele să se facă rapid nevăzut, chiar și dacă doar cobora malul abrupt al Someșului și îi urma cursul cotit. Putea ajunge sub pod ori în cealaltă parte, în zona lacurilor cu apa destinată orașului, ba chiar să se amestece printre primii trecători curioși. Putea liniștit să pășească și pe lîngă gardul înalt al complexului de bazine și terenuri de tenis, ca un simplu cetățean care-și face plimbarea de dimineață, chiar în pas alergător… Breda era tot mai convins că avea de a face cu un criminal care-și calculase fiecare pas, fiecare mișcare, cu precizia unui matematician, dar și cu fantezia unui magician. Trucurile acestuia. Nimic nu era lăsat la voia întîmplării, totul începea să arate ca pus în scenă pentru un singur spectator. Pentru el, Martin Breda. I-a lăsat un jurnal în cutia poștală, l-a atenționat că va avea loc o crimă după ce-l termină de citit. Desigur, poate fi și o simplă coincidență, dar se anunță cam multe. Cam prea multe…

Criminal sau criminală? Un ac de păr înfipt în gît. Un fir de păr blond și lung găsit în nacelă… Va trebui cercetat fiecare centimetru și cu lupa.

Balonul se blocase în crengile copacilor care-i deformaseră frumoasa și colorata formă fără să-i producă leziuni grave. Nu explodase, nu se crăpase, nu i se desprinseră fîșii din materialul lucios din care era confecționat. 

Nacela se legăna ușor, puțin deasupra pămîntului cotropit de iarbă. 

Oamenii comandantului îl salutară pe Breda, bucuroși că a sosit. Vor putea și ei, în sfîrșit, să plece de acolo, se simțeau stînjeniți de privirile curioase ale trecătorilor veniți la locul faptei, unde ei trebuiau să aibă grijă să nu-și pună careva mîinile pe nacelă. Lipsa mortului însă diminuase mult interesul publicului.

Breda distinse cîteva dîre subțiri de sînge pe una dintre laturile nacelei. Erau deja uscate, căldura zilei începea să-și arate colții încet, dar cu o insistență amenințătoare. 

Portarul venise primul la slujbă, ca de obicei în perioada verii, la ora șase dimineața. Întîi, cu un zîmbet pe buze, l-a trezit pe paznicul de noapte, colegul care dormea buștean în ghereta sa. Nici un hoț nu a sărit azi noapte gardul?, întreba, amuzat, de fiecare dată invariabil, iar paznicul aburit de somn clătina, speriat, din cap și răspundea automat, nici unul, cît timp sînt eu aici ia să văd cine îndrăznește!! Apoi, pe rînd, sosiră și ceilalți angajați. Publicul avea acces de la ora opt. Se ocupau întîi terenurile de tenis, abia mai tîrziu începeau să vină cei dornici de-o baie într-unul dintre bazine.

Portarul era un bărbat masiv, lent în mișcări și-n vorbire. Locuia într-un sat din apropierea orașului unde avea o gospodărie destul de mare, grădină de zarzavaturi, livadă cu meri și pruni, doi porci, găini și două capre vesele care rodeau tot ce le ieșea în cale, favoritele lui botezate Florica și Maricica. Botezase și găinile, doar cocoșul și porcii rămăseseră fără nume.

– Pe la ora șapte am văzut balonul. Plutea foarte încet pe deasupra copacilor de pe malul rîului. Sînt obișnuit cu astfel de apariții în sezonul estival. Mulți turiști sînt dornici de plimbări cu balonul, să vadă orașul de sus. Cînd descoperi pămîntul de la înălțime, te simți viteaz, un fel de erou care-i în stare să zboare ca un superman. Nu i-am dat importanță. Din cînd în cînd mai trăgeam, involuntar, cu ochiul, se mișca foarte încet. Apoi mi s-a părut că a încremenit o vreme în același loc, ca apoi să înceapă să coboare cu încetineala melcului. Vreun turist care vrea o escală pe malul apei, mi-am zis, vreun străin plin de bani căruia i se acceptă orice moft, dacă plătește gras. Se cîștigă bine la Wonderland, și eu am vrut să mă angajez la ei, dar pentru asta ai nevoie de relații serioase, chiar și dacă-i vorba de un amărît de post de portar. La un moment dat, au năvălit cîrdurile de ciori, așa cum fac zilnic, la aceeași oră, și au acoperit imaginea balonului. Nu i-am mai acordat atenție. După o bucată de timp m-am întrebat ce naiba face balonul ăla de nu-și mai continuă drumul. Am privit cu atenție și i-am zărit creștetul printre copaci, cum se clătina încetișor ca înțepenit în crengile lor. Și m-am hotărît să merg într-acolo, să văd care-i situația…