---

– Ai condus vreodată un balon cu aer cald?

Întrebarea lui Breda, apărută ca din senin, îl surprinse chiar și pe el.

– Sinceră să fiu, începu să răspundă tărăgănat Gudrun, da. Am învățat în Germania. În landul nostru e o modă ca femeile să conducă baloane cu aer cald. Se naște o adevărată competiție între ele, neoficială și nedeclarată, care e mai pricepută, mai curajoasă. Singură în văzduh, singură în înaltul cerului, lăsîndu-mă purtată de curenți pe unde le trece lor prin cap, fără vreo țintă precisă. Ce sentiment de libertate! Apoi manevrele deștepte făcute pentru a-l readuce pe cale cea bună. Un sport captivant, mulți ani nu mi-am permis, e scump. Acum îmi permit în verile senine, calme, cîteva zboruri fără aripi, spre cer, spre domeniul îngerilor. Am poze destule pe FB făcute din nacelă. Gata, ai pachetul întreg, da?

– Ce pachet? se prefăcu Breda că nu pricepe.

– Pachetul de dovezi care atestă bănuielile prăvălite peste mine. A apărut și cireașa de pe tort! Eu, suspecta principală, de fapt singura pe moment, știu să manevrez un balon cu aer cald! Ce probe mai trebuie să cauți?

Breda nu răspunse. O privea ușor încruntat, dar privirile-i treceau dincolo de ea, bîntuite de gînduri contradictorii. Întrebarea cu balonul o pusese instinctiv, din rutină. Nu se aștepta la alt răspuns decît cel primit. De cîți ani o urmărea și o ura pe femeia care i-a oprit inima tatălui? Cîtă tenacitate, una de-a dreptul bolnavă, cît calcul, cîtă răbdare să aștepte atîta vreme momentul prielnic, cîtă nebunie să-și dedice ani din viață pentru a țese o intrigă fără fisură, în final cu o crimă perfectă, iar unica acuzată, fără dubii, să fie Gudrun? Oare chiar nu există nici o fisură? 

Tăcerea lui Breda nu o intimidă pe Gudrun și continuă să înșire indiciile care o invinovățeau fără echivocuri:

– Sînt unica suspectă, repet. Incapabilă să-și dovedească nevinovăția. Toate firele duc, din ce în ce mai clar, la ea… adică la mine. Precum drumurile la Roma! Un scurt rezumat: am ieșit azi dimineață la ora șase din pensiune și m-am plimbat aiurea prin oraș, pe străzile lui, la întîmplare. Martori pentru această primă secvență nu am. Fără ei, declarația mea e nulă, da? La Wonderland, în aceeași perioadă de timp cînd colindam, cică, pe străzi, la Wonderland victima, adică tata, a urcat în balon cu o doamnă blondă, cu mască anticovid pe mutră, care purta mănuși dantelate, avea în spate un rucsac micuț, vișiniu, iar descrierea ei de către martori plus înregistrarea camerei seamănă al naibii de bine cu mine. Fizic plus îmbrăcăminte, plus rucsac. Masca și mănușile dantelate le puteam arunca în rîu. S-au dus pe apa Someșului. După ce l-am adormit pe tata Heller definitiv, am sărit din nacela balonului și m-am topit, rapid, printre copacii de pe mal… Singura întrebare de-a dreptul hamletiană ar fi: de ce ți-am vîrît într-un plic jurnalul meu și ți l-am aruncat în cutia poștală, cu precizarea clară că se va petrece un omor după ce vei termina de citit? Ca-n filme, ce mai!

–

---

–

–

–

–