Traversez strada prin loc nepermis; îmi este lene, am două plase, dar cu nimicuri, este ora trei după amiaza, este foarte cald și încă nu a început circulația bară la bară în Cluj. Cu mine traversează un superb câine lup. O fi al cuiva, îmi zic. Îl văzusem cu coada ochiului pe lângă boscheții din parcarea magazinului. Ajung pe alea unde locuiesc, câinele tot după mine. O fi al cuiva, zic, din nou. Ușa blocului este larg deschisă, se întâmplă rar. Intru. Câinele după mine. "Mă băiatule, îi zic, tu nu locuiești aici, du-te acasă",  și îl mângâi ușor pe cap. Mă privește fix în ochi. Te-ai pierdut, îmi zic. Apare un vecin. Are un câine din acela cât un șobolan. Nu mi-a plăcut niciodată. 
- Vai zice, este câinele dumneavoastră?!
- Nu, zic, nu știu al cui este, s-a luat după mine.
Urc, câinele urcă după mine. Ok, zic, avem o problemă. Mă privește în ochi de fiecare dată când îi vorbesc. Ajung în casă, câinele intră nestingherit după mine. Cred că ți-e sete, zic. Îi dau apă, bea, inspectează toate camerele, se întoarce, mai bea apă, apoi se uită la mine. Îl scarpin după urechi și văd un număr de telefon pe zgardă. Sun. 
- Bună ziua, aveți un câine lup cu o zgardă portocalie?" - Da, zice.
- Ei bine, zic, este la mine.
Omul începe să se bâlbâie, pune întrebări aiurea, își revine.
- Unde l-ați găsit?
El m-a găsit, zic în gând. Îi dau omului adresa. 
- Cum a ajuns acolo? Eu locuiesc pe Muncii.
Tac. 
Tace. 
- Bine, zice, vin după el. Închid. Mă sună din nou.  
- Doamnă, zice, să nu-l mângâiați pe cap că... 
- Domnule, deja ne pupăm. Râde. 
-Îl cheamă Noris și este dresat, să știți, este foarte cuminte.
 - Bine, zic. I-am dat apă. Și pare speriat. 
- Ajung imediat, zice
Mă uit la Noris care mă privește fix în ochi. "Noris, hai, să-l așteptăm pe tatăl tău." Îl invidiez cum coboară scările. Mă așteaptă frumos după fiecare rând de scări și nu își ia privire de pe fața mea. Ajungem jos. Vecinul, cu o lesă în mână, din aceea de legat pisici, dă să i-o pună. Noris îl apucă,  scurt, cu dinții de mână, fără să strângă, apoi se uită fix la mine. 
- Vai, zice vecinul, m-a mușcat! 
Mă uit la mâna lui, nu se vede nimic. Idiotule, zic în gând,  de aia ți-ai luat caricatura aia de câine. 
- Ok, zic, dați-mi mie lesa. Vecinul este deja la doi metri distanță.
- Dacă vă muscă?!  Doamne, mă gândesc, ăsta face pe el de frică. 
- Nu mă mușcă, îi zic și îi iau lesa din mână.
Mă aplec spre gâtul lui Noris. "Noris, am să-ți pun lesă, dar numai ca să nu te pierd." Noris mă privește în ochi, îi pun lesa, îl mângâi pe gât. Pare liniștit. "Să nu alergi, Noris, te rog, că nu te pot ține cu cârpa asta." Vecinul este complet paralizat. Îl las în amarul lui. Ies pe alee, Noris mă trage spre părculețul unde se plimbă de obicei câinii din bloc. Trag ușor de lesă, o fi el dresat, dar nu știu ce comandă să îi dau, Noris mă privește, eu îi zâmbesc cât pot de larg și îl trag ușor spre mine. Merge calm, miroase fiecare boschet. Trece așa o vreme. "Știi ceva, Noris?! Ai mirosit tot Clujul de dimineață până acum. Hai să-l așteptăm pe tatăl tău." Mă privește și mă urmează lipit aproape de piciorul meu. Apare o mașină și Noris se oprește. O recunoaște. Stă cuminte. Stăpânul lui îl strigă. Îi scot lesa. 
- Hai, Noris, zice, hai în mașină!
Noris urcă, eu mă întorc să plec, Noris sare din mașină și aleargă după mine. Îmi dau lacrimile; îmi amintește de Lord, câinele lup care mă veghea când eram bebeluș, pe vremea când locuiau părinții mei cu chirie într-o cameră dintr-o casă cu curte mare, în spatele cinematografului, până s-au mutat într-un apartament, Lord, pe care l-am găsit pe ștergătoare într-o dimineață; venise să mă vadă înainte de a muri. Îl mângâi pe Noris pe cap, mă privește fix în ochi. "Bine, zic, vin cu tine."
 Merg cu el înspre mașină, mă privește continuu, îi zâmbesc, îl scarpin după ureche, Noris urcă în mașină și stăpânul închide ușa. 
-Vă mulțumesc, zice. 
 -Nu aveți pentru ce. Mi-a facut plăcere.
Noris mă privește prin geamul mașinii. "Nu vin cu tine, Noris, iartă-mă!" 
Mă întorc și plec fără să mai privesc înapoi. Și sunt tristă. 
Vecinul mă așteaptă la intrarea în bloc. 
-:A plecat?", întrebă
- A plecat, zic. Vă doare mână? 
- A, nu, doar m-a atenționat, zice.
Bine, zic în gând, că acum ești viteaz. Îi dau lesa și plec. 
Sunt tristă. Mă gândesc la Lord, la cât de mult m-a iubit, la felul în care mă privea; exact așa cum m-a privit Noris.