se dedică lui Mateiu Caragiale şi N. Steinhardt
„Dacă spun «sifon», mă aflu în vocabular, dacă spun «sifon albastru», păşesc în gramatică. Dar, «sifon, sifon albastru» nu mă duce – precum ar fi fost de aşteptat – din morfologie în sintaxă, ci în ordinea poetică. «Cu sifon, sifon albastru» e un scurt vers ritmat. E poezie. E, aşadar, vrajă; totodată şi dezvrăjire, deoarece rostul fundamental al artei acesta chiar e: a dez-vrăji, a elibera din lanţul aparenţelor, banalităţii, obtuzului şi mecanizării. Arta, aş proclama, e şi vrajă, şi descântec“.
(N. Steinhardt – Cu sifon, sifon albastru)

cu sifon, sifon albastru
prin pădurile Rohiei
unde Nicu cel sihastru
pune foc melancoliei
Paşadia şi Pantazi
printre astre, lângă astru
Nicu, Pirgu şi Matei
beau sifon, sifon albastru
e şi Pena Corcoduşa
trup de aer, alabastru
Domnul îi deschide uşa
cu sifon, sifon albastru
pericopa poeziei
şi adevăraţi auguri
cu sifon, sifon albastru
clatină paltini, păduri
ectenii şi molitfelnic
Nicu întrupat jugastru
zice just, dar şi sfielnic:
„cu sifon, sifon albastru!“
Lighet (verde e pustia!)
scris cu aur în cadastru
Domnului; cerul, Rohia
cu sifon, sifon albastru
o, Synesius din Cyrene,
şi tu, Nicu, cel sihastru,
voi, ce îl slujiţi pe Domnul
cu sifon, sifon albastru
vouă vă scriu poezia
de pe muntele măiastru
muntele sfânt al Rohiei
cu sifon, sifon albastru
mamzerul cel din Talmud
perşi şi mezi şi Zoroastru
craii cei porniţi spre sud
cu sifon, sifon albastru
Domnul a zidit un castru
îngerilor din Rohie
cu sifon, sifon albastru
Nicu zice: „Măi, să fie!“
„De altfel, albastrul nu e o culoare, e şi el o linişte“
(N. Steinhardt – Jurnalul fericirii)
27-29 iulie 2024
Bistriţa / Rohia

Sursa: Facebook