Bunul nu poate dormi fără lumină.
S-a trezit din nopţile ierbii,
răscolind istoria.

Nemulţumit de căutări ,
m-a chemat să urzim împreună
drum spre lumină.

Călătorim la ceasul spaimei, prin abis,
ceru-i mânios, se înclină-ntr-o parte,
calea-i zidită, ochii mă mint,
lumina mă-nghite, mi-e somn…

De somnul călătorilor mi-e somn.
Povara trupului e glod amar,
cad în genunchi,
lovind stelele cu sufletul,
izvoare de lumină!

–