în capul meu

fetele din bar s-au mutat în capul meu,
cu tot cu mojito, shot-uri, draci flambați pe pereți,
apoi au urmat cele din clubul de noapte,
cu roaba de șampanie și vagoanele de cipsuri,
chiar și noaptea s-a mutat în capul meu, și orbirea, și timpul mut,
iar spre dimineață și femeia de servici călca, parcă 
pe capul din capul meu,
ea a avut mai multă treabă de făcut, de la facere și desfacere încoace,
atâtea de strâns, atâtea de spălat, 
saci cu vorbe adevărate ajunse la coșul de gunoi,
minciuni tatuate în locuri intime și minuni ce pătează pereții,
sub pielea fină a oglinzii camera ascunsă a nebuniei pândea cu atenție.
nu mai încăpeam în capul meu, o altă lume își făcuse cuib,
tu ai rămas acasă, acasă cu facturi neplătite,
costisitoare nimicuri de supermarket
și o parte din nervii mei, iar aerul dintre noi e pe jumătate ars.
în dimineața asta schimbarea va ajunge mai repede 
decât mintea în cuibul ei.
toate celelalte s-au mutat sub țeasta mea, toate, simțeam și fumegam,
chiștoacele miroseau a cânepă și râdeam cu toții, râdeam după fiecare fum,
printre neuroni cineva îmbia la șaorma cu de toate,
n-am luat, mi-ajunge în cap o singură nebunie.
anestezia nopții își întinde benzina peste neliniștea de jar a lumii.
tună și plouă peste orașul frumos, plouă ca vara,
probabil e vară,
probabil orașul se va îneca în moloz, și ce dacă, și ce dacă?
vom face altul pe râu în jos, altul mai trainic și mai frumos!
dacă mai apuc, 
iar dacă prind un bolt ajung înainte de a se face vară, 
înainte să se întunece în bar, 
înainte să mă pipăie întunericul pe dinăuntru,
și poate chiar înaintea mea, chiar dacă 
întunericul s-a înțepat ușor, ca pentru o analiză,
iar din venele lungi și pline,
foarte discret la ora asta, lumina picură peste zare
și de o vreme nu mai îmi dau seama dacă
orizontul e o frontieră sau o promisiune.
ajung acasă cu tricoul rupt, cu ochii ca două pahare goale,
mi-am uitat și numele, mi-am pierdut și culoarea la adidași,
toate mă urmăresc în cap: bunți! bunți! bunți!
- dă dracului muzica aia mai încet! - 
strig cuiva din capul meu încă plin.
când ajung pe scări știu că nu mai am nici telefon, nici chei și nici bani,
iar tu stai ca ruptă în două în tocul ușii,
învelind la nesfârșit tăcute reproșuri cu cearceaful de pe tine,
- ajută-mă, ajută-mă să scap de ce e-n capul meu! -
nu știu dacă mai sunt întreg în mine, dar te implor pe bune
și, înainte de a mă prăbuși,
văd lacrimile mele plângând din ochii tăi.