Dacă are nevoie să fie explicată iubirea nu mai poate fi o artă.

Da, nu pot să te contrazic, în mod normal exact același sfat ți l-aș fi dat și eu dacă eram în locul tău și tu în locul meu. Doar că acum nu cred că pot nici să-l ascult. Femeia pe care am iubit-o...ce spun eu?... pe care o iubesc, a murit. Abia au trecut câteva zile.

Mergi mai departe, îmi spui,
dar eu nu mai știu cum. Fără ea nu mai știu să fiu eu. 

În mine au rămas gânduri, amintiri, șoapte, gesturi, lucruri construite împreună, bucurii care încă rămân, zâmbete de mulțumire, lacrimi de neputință, simțiri, atingeri imposibil de uitat. Mă plimb prin casă și mă aștept, o aștept să apară râzând cu râsul ei pe care mi-e teamă c-am să-l uit. 
O caut prin casă și sper de fiecare dată că va apărea de undeva. 

Știi cum sună o casă goală? 

În baie am lăsat așa cum erau toate fardurile ei, toate cremele și ce cosmeticale mai avea ea. Le ating, le mângâi. Dar nu e obrazul ei. Mirosul ei încă persistă în baie, în dulapul ei. 
Perna încă mai miroase a ea și mă feresc să o ating prea des să nu-i dispară mirosul. 
În frigider mai miroase încă a ultimul fel de mâncare pe care mi l-a gătit... 
când nu știam.  

În curte sunt copacii sădiți împreună, păsărelele care trebuie hrănite în continuare, iarba care va crește și va trebui udată, florile care se pregătesc de primăvară. Ea știa tot ce trebuie făcut în casa asta, cum trebuie făcut, când se tunde iarba, când se udă florile, o grămadă de flori, cât e curtea de mare; 
și mirosul a tot ce a atins.

Mirosul ei.

Știi cum miroase o casă goală?

I-am cumpărat flori, îi plăceau florile, le-am pus într-o vază lângă poza ei, una în care râde, dar parcă și florile acelea știu că e moartă. 

Eu am fost timid, mereu am fost timid și tăcut, ea era ca o explozie, nimic nu o speria, nimic nu i se părea imposibil. Ea m-a ales, eu nici nu am îndrăznit să sper. 
Ea m-a făcut bărbatul care sunt azi. 
Niciodată, dar niciodată nu era supărată. 
Seara când veneam acasă veselia ei mă făcea să uit de toate. Acasă pentru mine însemna unde mă aștepta ea. 
A fost omul căruia i-am spus tot, nu am mințit-o niciodată, nu puteam să o mint. 
Și nu m-am gândit niciodată că va veni o zi în care ea nu mă va mai aștepta acasă. 

Știi cât de fără rost este o casă în care nu te așteaptă nimeni? 

Să merg mai departe, spui. Dar eu nu știu dacă am curajul să merg mai departe fără ea. 
Ea era curajul meu. 
Nu știu să trăiesc fără ea. Tot ce am trăit, viața mea a început odată cu ea. 
Nu mai știu să fiu fără ea. 

Poate nu mă înțelegi, poate nu ai cum să înțelegi că fără ea niciun mai departe nu există pentru mine. 
Fără ea viața mea va sta pe loc, va fi din nou ca o coală de hârtie alba. Ea a fost culoarea din viața mea, ea a fost râsul, ea a fost fericirea. Ea este iubirea. 

Știi cum miroase o casă fără iubire?

Să merg mai departe, spui, e plină lumea de femei frumoase. 

Da, e plină lumea de femei frumoase, e plină lumea de femei bune și iubitoare, e plină lumea de femei, dar din lumea asta plină de femei lipsește una singură care a plecat înaintea mea, care plecând a luat tot ce era frumos în mine, care m-a iubit pe mine fără să se teamă, care m-a iubit și atunci când eu nu mă iubeam. Cea care mă aștepta acasă de fiecare dată, cea la care veneam acasă de fiecare dată. 
Una singură nu va mai fi niciodată în lumea asta plină de femei frumoase. 

Sigur că am să merg mai departe, e plină lumea și de oameni singuri.

Tu știi cât pustiu este într-o casă goală?