Macii

S-au scris atâtea despre maci...
Ce aș mai putea să spun?
Că-i port în suflet? 
Că-mi sunt dragi? 
Că-n gânduri îi adun? 

C-aș vrea să mai rămână vii
Pe câmpuri și în vis?
Că-ncerc în vers
Să-i pot slăvi?
Dar ce-a rămas nescris?

Petale au însângerat
Câmpiile-n apus
Când soarele,
înflăcărat,
pare de zări răpus..

De dorul razelor tresar, 
Și-n noapte, triști, oftează..
Îngenunchind 
Pe-al nopții altar,
Doar luna îi veghează.

La răsărit, ofrandă își plâng
Lacrimi, sculptate-n rouă!
Se unduiesc în vânt,
Se frâng,
Cântând de viață nouă.

Vor trece zile peste ei 
Cu secete și ploi
Și din boboci,
Un mic crâmpei
Va mai zâmbi spre noi.

Arșița verii îi arde încet
Prin lanurile încinse. 
Tribut - petale într-un 
sonet
Și-n slovele nescrise.