Cum moare în fiecare zi o parte din mine... se desprinde ca o piele moartă și cade. O năpârlire lentă, ca la reptilele care supraviețuiesc doar schimbându-și pielea, nu și memoria. Cu fiecare minciună de-a ta, iubite, cu fiecare trădare, mi se subțiază carnea sufletului până la os. Mi-e frică că voi ajunge un schelet simțitor, cu nervii la vedere, învățând durerea pe de rost. Mi-e frică că părțile acelea căzute din mine vor deveni hrană pentru paraziți și pentru hiene care nu știu să iubească Și totuși, dacă mai rămâne ceva din trupul acesta, va fi osul adevărului, acela care nu se mai lasă ros.
Lasă un răspuns