Vise ascunse-n clepsidre de plumb, Cad sacadat peste turlele nopții. Clipa tăcută o port ca pe-un nimb, Un vers colorat, închinat dimineții.
Ce catifea de-abanos, peste lume! Și luna, dormind în culcuș de lumină... Sub cer răzvrătit, văd o stea făr' de nume Cu pană de-azur scrijelind pe retină.
Răzbate un murmur...De jale? De dor? Sau poate-i rostire a vreunui vers. Spre nicăieri, aripi frânte în zbor, Înalță o rugă din gândul neșters.
Se-aprind felinare, lumină în gânduri. Pe ciobul luminii , străjeri străvezii. Un pas călător, rătăcind printre rânduri, Strivește, pervers, culori arămii... Cu folos, zadarnic, toate...
Lasă un răspuns