Tema lunii iunie

M-am tot gândit și nu cred că există un loc anume sau un moment anume de care să-mi fie dor cu adevărat. Cumva, ele, locurile, momentele, trăiesc în mine. Fiecare loc și-a lăsat amprenta în existența mea și fiecare moment stă clădit în mine făcându-mă întregul care sunt acum. Dor cu adevărat însă îmi este de tinerețea mea. 
Și nu pentru că aș vrea să mă întorc în timp sau să o retrăiesc, ci pentru că atunci eram liberă cu adevărat, dar nu știam. Cum nu știam atunci nici că, odată pierdută inocența ei, va trebui să învăț să mă prefac că îmi este bine.
Așa că, tinereții mele, cea care nu a știut să se prefacă, îi dedic această poezie.

Fă-mă

Fă-mă orice te-ai crede vrednic,
fă-mi pașii fulgi de pene albe,
fă-mi mâinile din umeri aripi,
fă-mă lumină, 
fă-mă întuneric,
fă-mă din stele pulbere-n văzduh,
fă-mă uitare,
fă-mă să mă duc.

fă-mă amintire,
fă-mă să rămân.