Jenant, dacă nu chiar rușinos. În orașul în care s-a născut poetul Andrei Mureșanu, Ziua Imnului Național a fost marcată de prezența unei mâini de oameni adunați în fața statuii sale. În rest, multă formalitate, cuvinte rostite din obligație și graba de a mai bifa încă un moment din calendarul oficial.
Patriotismul local și național pare, de prea multe ori, doar o formă fără fond. Vorbim frumos despre simbolurile naționale, dar, atunci când vine vremea să le cinstim, rămân doar câțiva participanți și câțiva trecători curioși.
Singura rază de speranță a venit din partea unei fetițe care a vorbit cu sinceritate despre Imnul României, despre originea bistrițeană a lui Andrei Mureșanu și chiar despre semnificația gestului de a ține mâna la inimă în timpul intonării imnului. O lecție simplă și autentică. Câți dintre cei prezenți au înțeles însă cu adevărat mesajul?
Nici partidele politice nu s-au înghesuit la această manifestare. Cu excepția unui grup de liberali, restul au lipsit chiar și de la o prezență simbolică. Sau poate că lipsa scenei și a artificiilor nu a mai fost suficient de atractivă pentru ei. PSD, USR și celelalte formațiuni au lăsat impresia că Ziua Imnului nu merită nici măcar câteva minute din timpul lor.
Iar dacă tot s-a vorbit despre locul de naștere al poetului, am făcut un drum până la Casa Memorială „Andrei Mureșanu”. Acolo, aceeași imagine dezolantă: lacăte pe uși. În Ziua Imnului Național, casa celui care a dăruit României versurile imnului era închisă.
Trist. În orașul Imnului, Ziua Imnului s-a încheiat cu… o mare pauză.
Lasă un răspuns