Szell Sandor: Calul troian care poate fi ied…

Nu întotdeauna drumul drept duce la destinaţie.

Prieteni mulţi...dar, toţi adevăraţi?!

Avem nevoie de prieteni.
Sau, poate nu avem.

Dar am fost catalogaţi fiinţe sociale, aşa că ne adaptăm.
Uneori ne iese...
Alteori ne este muşcată mâna cu care hrănim şarpele.

Exact ca în povestea cu porcuşorul fricos şi iedul cel viteaz.

„Într-o zi, porcuşorul fricos se întâlneşte cu iedul cel viteaz.
- Iedule, ţie chiar nu ţi-e frică de nimic? – întrebă porcuşorul.
- Nu! – veni răspunsul.
- Nici chiar de măcelar?
- Nici!
- Uite – spuse porcuşorul, eu trebuie să merg în celălalt capăt de sat. Dar drumul trece chiar prin faţa măcelarului. Mie mi-e frică...nu ai vrea să vii cu mine?
- Vin! – răspunse iedul sigur pe el.

...şi pornesc la drum. Iedul băţos, cu paşi săltaţi... pocuşorul timid, împleticindu-şi picioarele.

- Uite! Se vede deja casa măcelarului – spuse porcuşorul cu vocea tremurândă.
Iedul păşea în continuare băţos şi sigur pe el.

-Uite! Măcelarul a ieşit în drum...şi are un cuţit în mână! Chiar nu ţi-e frică? – întrebă porcuşorul cu vocea gâtuită.
Iedul nu răspunse, doar îşi continua drumul la fel de sigur pe el.

Abia când au ajuns la câţiva paşi de măcelar, iedul spuse:
- Nu, nu mi-e frică pentru că, din când în când, îi aduc câte un porcuşor!”

Sper să vă fie cu folos!