Cum se citește chestionarul în Anglia

Marius Buculei răspunde la chestionarul https://noesnerland.com/2022/12/05/cu-chestionarul-treci-si-criza/

1.Ce credeți că se va întâmpla în 2023 pe frontul luptei dintre pagina tipărită vs. mediul online?
Dacă va fi o luptă între mediul „hard” (tipăritură) și cel “soft” (online), noi (cititorii) și ei (autorii) vom/vor pierde cu toții. E ca și utlitatea (sau inutilitatea) unui computer (hardware) fără programe (software). Utilizatorul va avea de pierdut dacă există conflict între cele două componente. Se poate trăi exclusiv din tipăritură sau exclusiv din mediul online? Răspunsul e clasicul: se poate, da-i păcat. Toți au de pierdut din perspectiva expunerii, a pieței – în fond avem nevoie de cartofi pe masă – și mai ales, în special în mediul online, din perspectiva dialogului/dezbaterii care este singurul remediu la ipocrizie, fie că e practicat cu tine însuți sau, preferabil, în compania celor care te pot elucida/îmbogăți. Pe de altă parte, păstrând analogia de mai sus și proporțiile, utilizatorul (cititorul/autorul) dă măsura folosirii mediilor, așa că lupta ar fi bine să înceteze...

2.Când vă exprimați preferința (print vs. online) în ce măsură contribuie la decizia dvs. gradul de cunoaștere / necunoaștere tehnică a mediului online?
Mă consider destul de versatil în ambele. Recent, am intrat mai serios în “online”, ca cititor, prin achiziția unui kindle (se pune ca reclamă, dom’ profesor?  ) unde am descoperit că posibilitatea de a crea note și a sublinia pe text, urmate de salvarea automată a marcajelor a contribuit decisiv în mutarea cu preponderență în mediul online. 
3.De dragul relației autor / cititor sunteți dispus(ă) să depuneți un efort de învățare a mijloacelor tehnice din mediul online sau așteptați ca cititorul să depună efortul de a vă descoperi în mediul print?
Aici încep, cu voia dvs, să aberez. Visez cu ochii deschiși (ce să fac, cam la asta mă pricep și eu...) la o societate în care fiecare să aibă posiblitatea (și putința – carele necesită oareșice efort, bien sur!) să își “posteze” în mediul online orice gând, orice creație, orice părere, ca dintr-o bancă școlară virtuală și infinită, iar în spatele “catedrelor virtuale” să ne “cenzureze” cu delicatețe, dar fermitate competentă, profesionalismul corpului profesoral, validat de criterii morale și profesionale (vezi mai jos). Nu vom pica examene, nu vom fi bătuți de mineri – iertare domnilor! – nu ne vom depresa din lipsă de talent, ci ne vom construi frumos și cu răbdare întru propria creștere și împreună-evoluție. Aberație stop.

4.Considerați filiera publicării prin tipar care presupune o cenzură inevitabilă (redacții care decid cine / ce se publică, redactori șefi, directori, sponsori, etc.) un avantaj (nu este publicat oricine) sau un dezavantaj?
Cenzura ca valorizare e întotdeauna bună. Altfel ajungem la o stopare a evoluției prin lipsă de criterii, extrem de periculoasă în era “personal developmentului” de duzină, unde ni se fâlfâie permanent în urechi că putem face imposibilul, că putem deveni oricine, de parcă toți am putea deveni peste noapte supermani în orice domeniu ne dorim. De unde și publicarea oricui, oriunde, fără niciun discernământ valoric. Cenzura ca aparat discriminatoriu, fie politic, clientelar sau de orice altă natură trebuie să fie eliminată. Simțul civic educat (adică noi cititorii, elevați de ei, deștepții!) poate ajuta la stoparea practicilor de cenzură “negativă”.