ca un melc care se caută introspectiv, osificându-și frământările spiralat,
contopindu-și pașii într-o contiguitate a tărârii și adulmecând orbirea spațiului
cu acuitatea timidă a ezitării...
ca o pasăre pentru care aerul se desface în urma zborului, ofrandă a acceptării
destinului intermediar între luptătorii inerției și învingătorii angelici, sperând că
evoluția tandreții divine nu o va lăsa suspendată în efort pentru eternitate...
ca o speranță lăsându-și carnea în urmă la intrarea în Marea Iluziei, zgribulind
cu sânii cristalizați de durerea nealăptării și aducându-și aminte de murmurul
greu al grijilor zilei de mâine, stingându-și cu lacrimile mării focul mocnindu-i
sub pleoape...
adorm.