Mizeria imaginației: dialectica plagiatelor

Ianuarie 2023. În lipsă de altceva mai palpitant subiectul “fierbinte” al sezonului e plagiatul. Numai Cel de Sus știe câți au plagiat teze, lucrări sau cărți întregi, națiunea nu le poartă de grijă în bloc. Cazurile sunt tratate individual și experiența dovedește că interesul public în cazurile de plagiat este direct proporțional cu importanța funcției publice a plagiatorului. Cu alte cuvinte: dacă rămâneai anonim, doctor te numeai și în ziua de azi. Devoalarea matrapazlâcurilor comise de deținătorii puterii este un proces normal într-o democrație, acesta ar fi după unii chiar rolul presei în societate. Ar trebui să fiu mulțumit că trăiesc într-o astfel de societate și să tac, dacă nu m-am hotărât să mă alătur corului acuzatorilor. Totuși…
Pe umărul meu a apărut individul acela mic, negru cu cornițe și coadă înspicată și îmi șoptește tot felul de năzbâtii. De pildă: dacă cineva a trișat la examenul pentru permisul de conducere e normal să fie pedepsit, dar legea se ocupă și de cei care l-au ajutat să comită falsul. Știrile cu polițiști de la rutieră, secția permise care au fost arestați, judecați și condamnați pentru că au eliberat documentul “pe ochi frumoși” circulă și nu le-a contestat nimeni. Am citit și despre profesori care au ajutat elevii aleși de ei - bănuim pe ce criterii - să treacă examenul mai cu spor și care au pățit la fel cu polițiștii.  La fel medicii care au eliberat certificate de concediu medical în împrejurări conflictuale cu etica și cu legea. Rămân doctoratele…
Am citit romane întregi despre diferiți plagiatori, dar nici un rând despre forul care a semnat - am înțeles doar că procedura e complicată, un sistem bielă - manivelă între universitate, minister și retur - însă până la urmă am rămas cu ideea (stupidă?) că nu doar plagiatorii ar avea o vină în aceste drame ale vieții academice contemporane. De ce nu auzim niciun cuvânt despre ceilalți vinovați? Răspunsul îl știe doar vântul zicea pe vremuri un cântec la modă. Dacă ne luăm doar de plagiatori când ajung ei în lumina reflectoarelor și nu spunem niciun cuvânt despre cei care au facilitat plagiatul, oare nu încurajăm un sistem care va produce în continuare X plagiate pe cap de locuitor?
Unora li se va părea întrebarea stupidă și subiectul anost. în fond viața nu e o ecuație din manualul de clasa a VII-a. Nimeni nu a spus că plagiatele trebuie să dispară. Ele sunt chiar folositoare în anumite împrejurări legate de demisii, remanieri și altele care țin de politica mare. Dacă tot avem la îndemână plagiatul, ce rost are să căutăm altceva? Doar înțelege și un prost ca mine că cel care trebuie dat afară nu trebuie concediat din cauza plagiatului. Asta scriem în procesul-verbal. Motivele profunde țin de o interpretare dialectică a realității și asta nu mai e la cheremul oricui. Din păcate nici un mare dialectician nu supraviețuiește momentului când el însuși devine o victimă a aceleiași dialectici. Am învățat asta pe vremea când socialismul științific era materie obligatorie și lucrurile nu s-au schimbat atât de tare încât învățămintele de atunci să nu mai fie valabile și azi.