Am mai publicat poeme din „caietul melcului”, pe măsură ce au ajuns la mine prin bunăvoința poetului Vasile Gogea, prietenul siamez al melcului. Dar în perioada hiberănării, melcul nu chiar a hibernat, ci a lucrat la volumul pe care ni-l oferă odată cu venirea primăverii – Din caietul melcului/ Polezii din cochilii (Editura Dota, Cluj, 2023). Voi posta acum Avertismentul cărții, care pare scris de Vasile și melcul său laolaltă, ceea ce mă face să cred că sînt mai mult decît siamezi, relația lor pare mai degrabă precum cea dintre fețele unei bande Moebius:
Avertisment
Nu se ştie cum (poate se visase papagal, trebuie să fim atenţi ce ne dorim!), un june melc s-a trezit captiv într-o colivie.
Un adevărat palat!
O vreme a fost încântat: siguranţă, confort, hrană – asigurate.
Ajuns matur, a început să înţeleagă şi să accepte că n-o să-i crească niciodată pene, cu atât mai puţin aripi.
Alunecos, gelatinos cum e orice melc, ar fi putut uşor, de la-nceput, chiar dacă încet, să evadeze.
Dar, acum nu-l mai lăsa să treacă printre barele de argint chiar casa ce-i crescuse în spate…
Cochilia melcului
Cochilia melcului: fără cuptor, fără pridvor, fără cheie sau zăvor… Fără prag. Chilie, casă, sarcofag.
Întoarcerea melcului
…pe-un drum roman, pavat cu pietre de granit și străjuit de flori și iarbă grasă se-anevoia ca din exil să vină acasă un melc-poet, de o iarnă grea și de barbari rănit… …o nouă melcopee se va auzi decent evanescent prin spațiul subarborescent…
Casa melc-poetului
În casa melcului poet un verb se tot conjugă dar versul marelui profet nu poate să-l ajungă. Doar umbra zborului visat mai pâlpâie o clipă în cochilia ce s-a spart de-a glonţului aripă. În mersul său alunecat poetul melc mai speră sub cerul greu întunecat din nevăzuta sferă.
Republicat după:
Nösnerland 