„am stat în dialog (cu Părintele Stăniloae – n.m.) câteva ceasuri bune fără să consemnez nimic, sub ochii îngăduitori ai Doamnei Preotese Maria. Blânda, buna și smerita Presbiteră Maria Stăniloae! Despre ortodoxie, Gândirea, teologia rusă în exil, Păltiniș, Rohia, cartea Prea Cucerniciei Sale Ortodoxie și Românism etc. Probabil întâlnirea noastră ar fi fost mai scurtă și am fi dat curs apelului Doamnei Preotese «Să nu-l obosim pe Părintele!», dacă nu i-aș fi spus Părintelui că scriu poezie. Aceasta l-a încântat. Mi-a spus: «Și Lidia, fata mea, scrie poezie, cred că știți». Da. Știam. Îi citisem poezia. Cunoșteam textul lui N. Steinhardt despre un poem al Lidiei Stăniloae Anii Păuni. I l-am reamintit Părintelui. Pe marginea acestui text (publicat în Critica la persoana întâi), Părintele Stăniloae a făcut o întreagă disertație literară despre poezia contemporană. În fața mea și a Doamnei Preotese Maria. M-a poftit să mai stau. Eram fericit. A câta oară Poezia îmi purta noroc în viață? A suta oară, a mia oară!“. În adevăr, poezia i-a purtat noroc lui Ioan Pintea, (dez)legând sufletul de trup, lirica din Frigul și frica (1992), Mormântul gol (1999), Grădina lui Ion (2000) și Scara cu îngeri (2003) de interviurile din Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu N. Steinhardt (1993) și Bucuria întrebării. Părintele Stăniloae în dialog cu Ioan Pintea (2002), eseurile, notele și dialogurile din Însoțiri în Turnul Babel (1995) și Admirații ortodoxe (2003) de mărturisirile din Mic jurnal discontinuu (2006); poezia, a cărei efigie se regăsește în eleganta antologie de autor, prefațată de Ion Pop, Față către față (Editura Cartier, 2019) a unit și a despărțit toate acestea într-o papirosferă unde s-a instalat, definitiv, prin anii ’80.

COMENTARII CRITICE
Poezia lui Ioan Pintea
Ioan Holban
România literară nr. 14/2020

Izvorul Someșului, Anul III, nr. 8, iunie 2023