CINE SĂ STRIGE

Pământul-i o grădină ce i-s-a dat în arendă unui nebun...
a aruncat sub glia-mamă pălămidă în locul unui grâu curat,
a chemat viermii și lăcustele prădătoare,
a celuit pe grindeiul de plug cilioaia
și a fugărit zorii în care descânta ciocârlia,
a fugărit din lume frumosul amurg.

Dar cine să mai strige când slova-i scoasă la vânzare
ca un obiect de milă, la crucea de drum
unde dănțuiește saltimbancul și cerșetorul halaripu;
dar unde să mai strige cineva
când cel ce s-a trezit din mirare este mut,
dar cine să mai vadă
când cel ce se mira de lumină a renunțat la zare,
dar cine să mai zboare
când sufletul e o pasăre fără aripi,
dar cine să mai cuprindă această chemare
când brațul nu mai este vânt și nu mai este încercare.

Ștefan Aurel Drăgan