când nu mai are rost să numeri secundele, vremea ta a trecut, te însoțește acest sentiment, ai nevoie de un vis, să-ți țină de cald, prea bine știi cât de reci sunt nopțile, singure cu ecoul rămân gândurile, cu ele mergi până la capăt, chiar dacă nu ți-a rămas nimic altceva, speranța mai merită o încercare

ea te mai însoțește și acum în plimbări ritualice, amintirile țin pasul, treci nevăzut prin secolul altora, o fantomă din carne și oase, lipsită de mister, te mai salută din când în când un călător solitar ajuns și el aproape de destinație, bagaje nu ai și gara se vede în zare, speranța … poate va călători cu tine, sau poate există doar în închipuirea ta…

Damian Spătaru.