mi-am întors privirea cum ai întoarce din jenă
fața murdară a unei batiste
în mine lucra ochiul tău
ca un cuțit care-mi rotunjea oasele ascuțite
aș fi vrut să fiu atunci mai înalt mai frumos
gata sculptat pentru mâinile tale
oricum așteptam
nu pentru că așteptam prea mult de la ziua aceea
zi de marți tristă banală
miroseam mucegaiul în cafeneaua aceea și o muzică
neîntreruptă printre voci răgușite îmi spăla creierul gol
aerisit ca într-o zi de marți când vrei să iei totul de la capăt
și nu știi de unde să începi
cu pași mărunți umblam intrând și ieșind
ca un submarin rămas pe uscat
desi ploua chiar și acolo lângă stâlp
pe unde curgea printre pachete de țigări goale
și mucuri și șervețele mototolite
un pârâiaș maroniu
și când a ieșit soarele erai tot acolo
doar că în tine ochiul meu lucrase deja
ca o așchie
cuib pentru noapte
*
atunci am simțit cât sunt de singură
în orașul acesta în care n-am cunoscut singurătatea
doar fericirea cu prieteni de gât
acum purtam mărgelele singurătății
și venise și ploaia șiroind lângă stâlpul
înalt de care mă proptisem
stăvilind cu pantofii șuvoiul care
curgea pe trotuar fumând țigări ude înghițeam
și mărgelele acelea acre ca strugurii necopți
ca nucile putrede
și tu mă priveai intrând și ieșind
nedumerit de șederea mea acolo
poate stăteam de ploaie
poate nu aveam unde să merg 
și am rămas
pentru că n-am știut dacă aștepți sau nu pe cineva
și apoi amestecând prin buzunar firicele de tutun umede
și foi de țigări în timp ce tu comandai berea și ceaiul fierbinte
mă jucam cu bricheta în cealaltă mână gata s-o aprind
ca și cum aș fi vrut să ard ziua de mâine s-o șterg
s-o îngrop pentru că am știut atunci imediat am știut
că toată povestea noastră se va termina în pat
și că tu a doua zi vei uita

(din volumul „Poeme șăgalnice”, scris acum 15-20, și pe care sper să-l public anul acesta)