–

–

Ne aflăm la rubrica Singuri printre Poeți. Invitatul meu din această seară este Raul Cozlean. Raul este poet, este student la filozofie la Cluj și este colegul meu în proiectul Societatea Singuraticilor din România.

Bună, Raul! Bună, Toni! Mulțumesc mult pentru invitația! Mă bucur că în sfârșit ai acceptat-o. Haide să vorbim puțin despre modul în care se relacionează cu poezia la Zalău, pentru că de acolo ieși. Poezia există la Zalău, cel puțin pentru mine.

Poezia are un loc special, mai ales la Zalău, pentru că de aici sunt, de aici mă trag. Prima dată am dat de poezie prin intermediul bunicului meu, care întâlnirile cu el îmi citea din coșbuc. Aici, practic, s-a declanșat un mecanism al poeziei în gândirea mea, în structura mea.

Ce-ți citea din Coșbuc? Când mă întâlneam cu bunicul meu, îmi citea poezia mamă. Erau anumite versuri pe care punea accent, mai ales din prima strofă bunicul meu, cumva având o relație mai specială cu mama lui, pentru că tatăl lui a murit în al doilea război mondial. Și atunci, cumva, vedea versurile alea din Coșbuc, cumva erau mult mai profunde pentru el.

Găsea o anumită profunditate, având o anumită relație cu mama lui. Și asta m-a impresionat profund. Știam că poezia, cumva, pătrunde în ființa omului care o citește.

Și tu câți ani aveai în momentele acelea, când ai conștientizat că poezia pătrunde în ființa omului care o citește? Eram prin clasa 3-4, dar eram destul de mic. Atunci a fost, cumva, declicul poeziei, mintea mea. Să revenim. 

Care sunt locurile care au pentru tine cea mai mare intensitate poetică din Zalău? Nu știu, ai tu un loc unde îți place ție să te plimbi și să te gândești la diferite lucruri? Nu, cred că poezia se leagă mai mult de persoană din jurul tău. Se leagă într-o oarecare măsură și de locuri, dar cred că poezia este formată prin persoane și persoanele la rândul lor formează un anumit mediu. Mă simt confortabil când scriu poezie în apropierea casei.

Cred că ăsta e locul de unde poezia răsare în corpul meu, în organismul meu. Cum a fost pentru tine descoperirea poeziei contemporane? A fost o experiență cumva unică. Am simțit așa ca un pumn, ca un pumn undeva în coaste.

Cred că mi-a tăiat respirația eu fiind obișnuit cu un anumit tip de poezie în vremea aceea. Am descoperit poezia contemporană undeva prin liceu, cred că clasa 10-a. Eram obișnuit cu stilul lui Nichita, cu stilul lui Blaga.

Cred că am cizit o poezie de Claudiu dacă nu mă înșel prima dată. Am dat de Claudiu, o Martin. Am rămas profund impresionat.

A fost altceva față de ce citisem până atunci. Și care sunt poeții contemporani, poeții de după război, care te-au marcat cel mai tară? Virgil Mazilescu, Mircea Ivănescu, Ion Mureșan, Teodor Dună, Mariana Marin, Angela Marinescu. De ce Virgil Mazilescu? Cu Virgil Mazilescu am o relație mai specială, l-am descoperit tot prin liceu și mă fascina la el versurile scurte pe care le reușea să le producă.

Și ulterior am aflat modul sau atelierul lui Virgil Mazilescu. Faptul că-și plimba prin minte câteva versuri pe care le tăia, a trebuit să obține un produs cât mai rălucitor, cât mai frumos. De ce Mircea Ivănescu? La Mircea Ivănescu m-a fascinat modul în care reușea să te introducă în atmosfera poemului.

Nu-ți dădeai seama când intrai în poem și când ieșai. Te trezei brusc intrând și parcă nu mai găseai neapărat o ieșire. Și era o întreagă atmosferă care pe mine mă impresiona sau mă impresionează.

Care are un loc special în momentul. De ce Ion Mureșan? Ion Mureșan pentru că mi se pare un poet atipic. Mi se pare un poet care vorbește mult despre poezie.

Sau un poet atipic pentru România. Pentru România acelei perioade. Mi se pare un poet care vorbește foarte mult de poezie.

Un poet care vorbește mult despre o suferință mascată cumva. De ce Mariana Marin? Mariana Marin prin poezia ei mi se pare că era acel tip de poet care era eminamente impresionat și eminamente afectat de tot ce se întâmpla în jurul ei. Și cred că asta iese cumva la izială și din personalitatea pe care o avea ea.

Mi se pare un poet care reușește să extragă profunziume din absolut tot ce vede. De ce Angela Marinescu? Angela Marinescu este, a zice, un adevărat luptător. Angela Marinescu îți livrează versuri peioase.

Îți livrează versuri puternice. Versuri cu o cantitate mare de energie, de putere. Raul, te rog pentru final să-mi citești un poemă.

Poem de dragoste Asta a fost seara când am stat lângă ea Un ponton vechi și liniștit La marginea căruia eram noi Ocupați cu timiditatea noastră Mi-ai povestit atunci de vechile tale obiceiuri Priveinazele mari cum se întorc la țărm și sunt ancorate în cheiuri Te emoționa bucuria imensa echipajului A oamenilor care erau așteptați de alți oameni Și asta îți oferea speranță Eu mă gândeam la cei pe care nu-i așteaptă nimeni Cei renegați de țărm Cei care n-au la cine să se întoarcă, dar se întorc Și asta îmi oferea speranță

–

---

–

–

–