Eu când sunt trist ma-mbat cu voci străine 
Și-n loc sa ies din stările cretine
M-afund mai tare suferind în mut 
Văzând ca alții nu au ce-am pierdut

Si-n loc sa cresc mental vazand ca îmi e bine
Eu ma afund într-un abis ce seaca tot in mine
Lăsând un gol, loc la-ntrebari de pus
Găsind probleme-acolo unde nu-s.

Și las deoparte parca nevăzute 
Toate momentele din viata ce-s plăcute
Iar când vreun om cu sufletul curat 
Vrea sa m-ajute , nu-l las si-am plecat.

Asta sunt eu un defetist, un prost,
Fără vreo șansă sa-mi găsesc un rost.
Sau poate-n bine sa găsesc un rau,
Sa fie-n lume însuși rostul meu?