Ai încercat vreodată,
-măcar pentru o  clipă-
să iei o pauză 
în mijlocul iureșului cotidian 
și să te întrebi:
,, Sunt bine?”

Îmi sunt gândurile 
line si limpezi 
precum izvoarele 
sau
învolburate și năvalnice 
precum torenții 
năpustindu-se sălbatic 
la vale?

Îmi e inima împăcată și ușoară,
îi aud bătăile încet, abia perceptibile?
Sau e îngreunată de povara
atâtor sentimente conservate 
în cămara-i ascunsă și strâmtă 
la a căror presiune constantă
abia dacă mai face față 
să nu sară din piept?

Îmi sunt planurile și visurile
aliniate propriilor dorințe?
Sau sunt ucise din fașă 
de propriile neputințe,
de atâtea condiționări, frici nejustificate, lene 
sau acțiuni prea mult amânate ?

Îmi sunt jobul și familia 
atât de ideale
precum cele zugrăvite 
în pagini de tabloide, 
emisiuni de cancan,
jurnale de știri,
telenovele sau pur și simplu 
dând scroll
imaginilor din newsfeed?

Abia atunci, când voi fi făcut 
cu adevărat cunoștință cu mine,
Voi știi ca sunt reală 
și nu doar o copie a ceea ce aș vrea eu sau alții să fiu,
—o Giocondă care veșnic te surprinde și pe care 
nu te saturi
s-o privești și s-o admiri-
sau doar oglinda
în care și-a găsit încet ,dar sigur sfârșitul 
tinerețea si chipul
lui Dorian Grey?