Îți mulțumim, Doamne, pentru darul Căderii.
Doar de aici, din străfundurile durerii,
din cele mai de jos văi
de pe continentele caznelor 
săpate de râurile lacrimilor
vărsate în oceanul suferințelor
înfățișat ca albastru rotund
privirii celor de pe tărâmuri
încă neștiute nouă, 
putem să ne înălțăm vederea
ca să-ți pre-simțim Măreția.
Doar de aici pricepem 
că putem atinge
pragul cel mai de jos al pătimirilor,
că-i putem pipăi finitudinea,
dar că nu putem atinge
nemărginirea Îndurării tale.
Doar de aici putem simți că
sub cel mai afund hău al chinurilor,
sub ultima lacrimă rămasă de vărsat
ești tot Tu
înconjurându-ne
de jos în sus 
și de sus în jos
cu Atotființa ta,
ținându-ne pe palme
ca să nu cădem și mai jos,
întrucât și-mai-josul nu există
în infinitul din toate direcțiile
al Iubirii tale.
Îți mulțumim, Doamne, pentru darul Căderii,
pentru viețile în care ne-ai coborât aici,
miliarde de suflete
în văile umbrelor
căutându-se și găsindu-se
întru devenire,
miliarde de destine
spiralându-se în helixul dublu,
îngemănat la facerea lumii.
Doar căzând am suferit
și doar suferind am înțeles
că suntem fractali
desprinși din Ființa ta
din care
de fapt
nu ne-am desprins
și nu am căzut
niciodată.