Aduceți hărți albe, hărți curate, vom desena o lume nouă

A doua zi am hotărât
Să emigrăm.
Din nou? De data asta unde?
Țările știute par colonii de smintiți,
La ce să mai sporim și-acolo nebunia?
Intru din nou în mine ca în țara mea 
Și mi se face rău,
Dau să fug și-atârn de mine ca un membru rupt,
Paralizat.
Dar hai să mai prindem curaj,
Așa cum ai prinde cu vârful degetelor
Niște pui de vulturi abia ieșiți din ou,
Să-i prinzi de piele, să-i ridici și să-i cuibărești în inima ta,
Curând te vor învăța și pe tine cum e zborul.
Au ajuns disperările până la ziuă
Și unele sunt chiar în pragul casei,
Poți spune că s-au rupt și dealurile-n două
De-atâta inutilitate câtă încape în noi
Și când în nopțile de iarnă
Te învelești cu viața, doar.
Atunci nici copii nu-ți mai rămân sub gene și nici lacrimi
Iar timpul e tot mai scurt și nu te-acoperă cât ești.