Ca un prosop

 Doina Cetea, in memoriam.

Nu mi-a fost bine de dimineață.
Fac comandă la taxi, vine după cinci minute,
Un corp intră în mașină
Și eu rămân pe dinafară.
Privesc cum acel taxi cară pe cineva cunoscut și confuz,
Aproape mut și gol în sinea lui,
Stors ca un prosop cu care viața mea își șterge fața.
În asemenea clipe te recunoști doar dacă ai ceva să-ți spui.
Mă țin după taxi,
În traficul ucigător ajung din urmă taxiul,
Nu urc, nu, 
Îl las pierdut printre șirurile lungi ca niște mațe,
Trec pe lângă el, trec de multe semafoare, toate roșii,
Toate isterizate și dintre șirurile de mașini
Ieșea un abur fierbinte de dumnezeii mă-tii!
Ajung la urgențe înaintea mea și
Mă strecor pe sub barieră
Ca o urmă de Alzheimer pe sub gânduri.
Nu cunosc pe nimeni și nimeni nu mă vede,
Halate colorate aleargă ca niște drapele de țări nesigure,
Doar eu stau lipit de umbra mea, 
Doar eu retras lângă aparatul de cafea.
Umbra mea se ia după câteva drapele,
Eu curg peste urme de pantofi,
Urme de bărbat, urme cunoscute, bărbatul nu.
Aud în sfârșit un fel de hârâit în gânduri,
Încă n-am plecat deși e aproape amiază,
Mă uit la ceas, ceasul mă vede, 
Din el un ochi atent mă privește și
Din când în când clipește.
Viața mea a clipit deja.
Ninge de-acum cu pagini goale.