La două ceasuri după miezul nopţii rănite stele în fiecare joi cerul e mai adânc şi mai înalt în limpezimea lui astrală plânge infinitul materia stelele-şi cern minuscule raze flămânde printre ramuri de ani lumină tăcere dinspre-un capăt spre celălalt infinitul musteşte de moarte. Aerul dimineţii de joi miroase a Golgota cu fiecare grădină Ghetsemani distrusă de-arginţii trădării omul s-a mai ucis puţin răstignită-ntre şoapte-i silaba aceasta pâlpâie de-atâta durere trecutul nimeni îmbrăţişând durerea străveche orice jertfă naşte o speranţă în plus în suflet e o cale şi-n zări o privire târzie pentru nepotrivit pasul drumeţului seara. Mă preumblu prin lume căutându-mi lumina e joi şi n-am găsit în cutia poştală iubirea promisă e joi dimineaţa şi-n liniştea grea femeia cerului îşi desprinde din păr stelele la capătul drumului e moartea făcând plajă anticipând umbra însăilând linişti. E joi dimineaţa şi Isus îşi adună apostolii martori la înc-o vânzare la înc-o trădare zidită prin vremi un Iuda-şi găteşte-n oglindă sărutul ucigaş fardându-şi memoria tace plângând e joi dimineaţa şi nimeni nu ştie ce frig mi-este.
Ioan Romeo Roșiianu
Nösnerland 