Prima schimbare profundă – renunțarea la monopolul de stat asupra mijloacelor de comunicare (TV, radio, ziare, reviste, edituri) a fost urmată rapid de a doua, mult mai profundă: accesul universal și gratuit la aceste mijloace. Monopolul de stat asigura o selecție riguroasă, în primul rând ideologică, în subsidiar pe criterii estetice, chiar dacă cea din urmă era adesea viciată. Privatizarea a adus selecția economică mult mai laxă, cu profitul criteriu unic. Internetul a adus accesul universal și gratuit prin comunicațiile mobile – sensul verbului a publica a fost schimbat fundamental, selecția aparține acum individului care decide singur dacă doreste să publice ceva sau nu. De aici decurge și dreptul fiecăruia de a apăra materialul publicat într-o confruntare fără reguli sau arbitri. Facebook pretinde că reglementează această junglă prin „standardele comunității” care se aplică doar dacă există raportări din partea celorlalți utilizatori, situație în care intervine softul după criterii algoritmice și aplică restricții temporare. Valoarea estitică sau morală nu există printre criterii.

E un parcurs cu sens unic. A rămas în picioare popularitatea, un reflex al capriciilor publicului care urmărește divertismentul. O pisică simpatică îl poate surclasa oricând pe Mircea Cărtarescu iar tehnologia transformă succesul în bani. Pe videochat se câștigă mii de euro lunar, un scriitor are nevoie de un job pentru supraviețuire. Cenzură? Da, economică. Videochatul nu e artă, dar din videochat se poate trăi, din scris, nu.

Urmează întrebarea leninistă: ce e de făcut? Nu știu. Experimentez. E motivul pentru care am creat noesneland.com – nu e destinat postărilor mele ci unui curent de opinie. Poate că agentul literar (inexistent în momentul de față) să fie o soluție. Dacă încerci, e posibil să fii învins. Dacă nu încerci, ai pierdut deja.

Zorin Diaconescu