Cândva Teohar Mihadaș ne spunea că un poem este bun dacă un copil îl învață ușor pe de rost. „Cândva” e un început prost pentru o postare actuală. Nostalgie. Trecutul nu există. Trăim în prezent. Așa e. Prezentul ne obligă să recunoaștem că până la urmă Miorița nu e nimic altceva decât o oaie, iar comportamentul ciobanului îl califică eventual pentru un ansamblu folcloric, nicidecum pentru o epopee eroică. Lol (în feisbucheză).

Privesc poeții cum se perindă festivaluri, festivaluri. L-ați văzut pe vreunul recitând din creația proprie? Mie mi-a scăpat acest moment minunat și m-aș bucura să mă contraziceți cu exemple. Nu vă alarmați, și eu mă număr printre cei care cu diferite ocazii au citit cu spor și fără talent de pe telefonul mai inteligent decât proprietarul. Nu sunt ipocrit, sunt un biet reporter ieșit la pensie suferind de o deformație profesională. Dacă aveam har pentru stilul encomiastic mă făceam popă sau trainer personal.

Până la urmă pe fiecare îl salvează bula lui, știți, aia cu prietenii pe feisbuc care îți dau like și îți trimit fețisoare, buchețele de flori și animatii care aplaudă frenetic. Drame se produc doar în cazul în care nimerești în grupul greșit. Nu e o nenorocire, înjurăturile sunt cel putin sincere. Ăla care te face idiot chiar vede un idiot în tine, nu vei ști niciodată ce gândește (sau zice) cel cu tămâierea după ce a dat enter.

Și totuși, ce poem (mai) știți pe de rost?

Zorin Diaconescu