Pe fruntea lui se desfrunzeau păduri
Cu rădăcini captive-n Poezie
Și îi pulsau pe tâmple două lumi
Ascunse-ntre Luceferi, uitați în veșnicie

În ochii-i stinși metafore-nviau
Din degete alunecând pe foaie
Când condamnate... "Stele-n cer" mureau
Doar să aducă pacea... în războaie

Pe fruntea lui... s-au sinucis Luceferi
Nemaigăsindu-și sensul fără el
Cedându-și strălucirea celor "teferi'
Celor... imuni la "Stele-n cer"... ce pier

Pe fruntea lui... au înfrunzit  păduri
Cu seva clocotind în  Poezie
Iar brațele-i ca doi imenși aluni
Ridică Poezia-n nemurire...

Ema Laura C. Munteanu