Nösnerland

Speranța mea s-a sinucis
de dimineață, la o cană de cafea,
căzând, ca de pe masă în abis,
spărgându-se, banal, de dușumea
și-n țăndări reci s-a transformat,
de parcă numai lacrimi ar fi fost,
prelinse dintr-un ochi secat
ce plânge cioburi, trist și-anost,
strângând în brațe, de pe jos,
visul împrăștiat precum o plagă,
murind în resturi, dureros;
și-n jur nimeni să plângă.

Dora Budăcean