Povestirea a constituit întotdeauna mijlocul prin care specia a reușit să depășească realitatea. De ce au vrut (și înca vor) oamenii să treacă dincolo de realitate este o altă problemă, cum au făcut acest pas este un element care ține de epocă. Tehnologia îi permite individului postmodern să comită asaltul asupra realității în public și permanent. Rezultatul este că fiecare înlocuiește dezinvolt realitatea de facto cu „realitatea lui” – proprie și personală. De ce face fiecare acest pas? Fiindcă are mijloacele necesare, pe scurt, fiindca poate. Și la ce folosește? La nimic, dar asta nu contează. Spectacolul înainte de toate.
Elementele acestui show numit social media sunt simple și eficiente. Decorul este un vacarm permanent, un zgomot de fond care acoperă întreaga scenă. Publicul trăiește într-o stare de buimăceală permanentă și se agață de frânturi, de conjuncturi care apar pentru o clipă în prim plan și apoi dispar din nou în masa comună a zgomotului de fond. Personajele sunt aleatorii, cu roluri episodice. Oricine poate ajunge în centrul atenției pentru o zi și va avea ce să le povestească nepoților. Acțiunea pare haotică, dar urmează conștiincioasă algoritmii Big Data. Accesul la aceste date este diferența dintre putere și restul. Puterea nu decide fiindcă nimeni nu mai poate impune ceva, puterea este informată, publicul crede că este informat și mai crede doar ce-i place. De aici raportul de forțe care îi supăra pe mulți și îi supăra degeaba. Finalul spectacolului nu este predictibil, nici cei mai puternici (adică cei mai informați) nu știu încotro ne îndreptăm. Ei dispun doar de un sistem de avertizare care le permite să ocoloească obstacolele majore. Asta nu înseamnă că reușesc de fiecare dată. Orice eșec se plătește. Plata se încasează, eșecul ramâne.
Mai poate interveni cineva? Nu. Tehnologia poate fi sabotată, obiceiurile rămân, orice defecțiune se va îndrepta în cele din urmă împotriva celui care a provocat-o.
Zorin Diaconescu
Lasă un răspuns