Mă văd

Mă văd învăluită-n ceață,
cu ochi pe care nu mi-i știu,
subțire ca un fir de ață
și tristă ca un loc pustiu.

Mă văd prin amintiri străine
pe care nu le recunosc,
mă văd în zdrențe prin ruine
și-n locuri în care n-am fost.

Mă văd ca dintr-o altă viață
ce nu a fost nicicând a mea,
din care n-am nicio povață
și nici regrete n-oi avea.

Mă văd cum nu port niciun zâmbet,
nici în privire, nici pe chip,
miros a vânt, râvnesc, adulmec
o urmă veche pe nisip.

Mă văd plecând pe drum de fum,
mă văd cum nu privesc în urmă,
mă văd cum glasu-ți nu-l aud
strigându-mi vorbe fără noimă.

Nu mă mai văd să fi rămas
sau să mă-ntorc, ar fi-n zadar,
n-alerg din tine, plec la pas,
cu mâinile în buzunar.

19 iulie, 2019