Nimic nu mai este în regulă cu noi, cu ei, cu unii, cu toți. Nu vrem să ne mai auzim unii pe alții, să cădem de acord că adevărul e întodeauna la mijloc sau că, situația
e cât se poate de dificilă. Ne dăm tineri, arătând cu degetul spre cei bătrâni, uitând că există o zicală pe care am să o adaptez: cine nu va mai avea bătrâni, va
trebui să-i cumpere! Iar asta se va întâmpla în câțiva anișori, pentru că habar nu aveți ce mult a schimbat planeta, pandemia asta nenorocită.
Scriu aceste lucruri pentru că, nivelul de prostie între cei care scriu pe rețelele de socializare (ipochimenul ăsta de Zuckenberg – auzi „rețele de socializare”), a atins praguri alarmante.
Practic, oamenii încep să o ia razna: de la vânduți și cumpărați au ajuns la blesteme, adevărate blesteme. Le dau o veste proastă, deși, desigur nu știu cum
sună o veste proastă pentru proști: blestemele au o anumită încărcătură energetică, sunt forme de energie cu efect de bumerang. Acum însă, iată-ne:
înfruntarea fizică dintre noi e doar o chestiune de timp, iar agresivitatea verbală este deja o chestie la modă. Din nefericire, toată lumea știe cum e cu politicile
publice sau comunicarea…
Mai nou văd că știu ei cum e și cu presa: ești vândut la unii, cumpărat de alții și o iei de nu te vezi dacă nu scrii ce le convine unora sau altora. Ești prieten cu ei atât timp cât le dai dreptate, dacă nu spui ca ei, riști să iei M…E.
Se cred Dumnezeii politicii, vor să rezolve lucrurile în forță, uitând că suntem un stat democratic. Aud enormități și idioțenii, pentru că prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul. Unii, foarte agresivi, dau adevărate bătălii cu ei, cu frustrările lor, cu neputința lor de-a înțelege că dreptatea nu le aparține în exclusivitate.
Nivelul discuțiilor coboară uneori atât de jos, încât și un birjar ar roși. Ne urâm atât de sincer, încât e nevoie doar de o scânteie pentru un mic război civil…
Așa că nu vă mai mirați, ipocriți din toate partidele politice, că suntem cea mai dezbinată nație. Nici cu ONG-urile nu îmi e rușine: multe dintre ele au de apărat 
doar interese de grup. E treaba lor, dar nu e OK, așa cum nu mi se pare sănătos să crezi că le știi pe toate.
Mizerabilii ani 2020 și 2021 , 2022 cu tot cu pandemia lor, au scos din noi tot ceea ce e mai urât . Suntem hidoși sufletește, așa că, poate ar trebui să ne privim
înăuntru – dacă tot nu putem ieși afară fără mască… Să ne vedem așa cum suntem și să ne mai dăm o șansă: de fugit, oricum nu avem unde…

PS: Cartea îi salvează doar pe cei care o iubesc…

BONUS: Poesiile unui studinte Întârziat – d-lui Topârceanu

Bodegă 

Să bem , să bem niscaiva rom în dimineața alungată-n ceață
Nimic nu-arată că vine acum tot valul
Ne-am așezat la masa ce schioapătă-n tăcere
Miros de rose sfârcuri în halbele de bere

Mai vino pe la noi, Ooo trupeșă hangiță
Căci noi ne dregem iarăși  în tăcere
Cu vinul aspru ce spintecă talazul
Și-așteaptă anasonul  ca pe o aprigă muiere

În dimineața-n mormântată-n apă
Noi stăm de veghe la cadavrul verii
Ce străvezie este toamna cu sânii ei căzuți pe pragul serii

Mai spune-le să ne aducă votca, narghileaua, rahatul și cafeaua să ne-npace 
Pe mine mă așteaptă o Damă ce e grasă
Ce încă țâțele-i miros a mere

În depărtări se-aud calești celeste, iar eu îmi caut lornionul
Să văd mai bine cum gheața pe ferestre iar îmi trimite mesaje despre tine

Eu ți-am trimis răvaș, Venero
Și în trăsură ți-am simțit mirosul 
Făptura ta, mireasă neagră ce-și culcă sânii grei pe-un prag de ceață
Aș aștepta cu tine să vină primăvara
Și prin maligna iarnă să-mi port din nou paltonul

Boierul, tot boier rămâne, îmi striga din bucătărie Safta
Țiganca cea frumoasă cu nurii la vedere
Acum mă uit prin ochiuri de ferestre
Deasupra Saftei se-ntunecă și cerul

Mă striga doamna moarte, ascult romanța veche s-a terminat misterul 
Și se grăbesc, da, se grăbesc și armăsarii ploii
Și-ai frigului ce îmi îngheață trupul 
Cât de departe voi zbura cu ăste-aripe
Când viața se măsoară-n două clipe