A trecut și Dragobetele. Ce-i drept parcă nu am văzut atâția ursuleți roz și inimioare sclipitoare ca în alți ani. Bine, cine, doamne iartă-mă, mai are atâta iubire în el după Valentine. Acolo au zburdat inimioarele de unde nu te așteptai. Mă rog, nu sunt eu mare fan al declarațiilor astea fără substanță. Acum ceva ani îmi făcea un cineva declarații pe Messenger de mă amețea. Doamne, atâta sclipici nu văzusem în viața mea. Mă gândesc eu să îi răspund omului, așa, din politețe. Și începe să-mi scrie cu subiect și predicat cam ce mi-ar face el mie, în toate modurile posibile și neaparat după ce am bea șampanie în cada plină cu petale și spumă. Am uitat să precizez că omul era plini de mușchi, mi i-a prezentat, pe toți, în mai multe poze. Avea gâtul și ceafa atât de late că abia i se distingea și capul. A, și avea jumătate din vârsta mea, asta ca să nu spun că eram de două ori mai bătrână decât el. Mă rog, nu m-a impresionat. Așa că l-am blocat. Apoi i-am blocat, rând pe rând, și pe alții asemenea lui. Deci, adio poze cu mușchi și în niciun caz cu inimioare și sclipici. Ideea este că eu nu înțeleg exact cum mă găseau aceia, că eu nu-l cunoșteam pe niciunul. În fine, deci mi-am îndepărtat toți potențialii admiratori care mi-ar fi trimis vreun mesaj de Valentine sau de Dragobete. De fapt, eu nu cred că așa funcționează Valentinele sau Dragobetele, dar, ce știu eu. Pe vremea mea, vai, ce-mi place clișeul ăsta, nici nu exista Valentine, adică exista dar nu-l sărbătorea nimeni, deci, pe cale de consecință nu sărbătorea nimeni nici Dragobetele. Bine, poate erau locuri unde se sărbătorea, dar nu ca acum. De fapt, ca să fiu foarte sincera, eu de Dragobete am auzit doar după ce Valentinele a devenit oficial sărbătoarea iubirii și la noi. Bine, dar eu, cum spuneam, sunt din altă vreme, de pe vremea când dacă primeam flori, așa, tam-nesam, apoi aia era emoție adevărată. Țin minte că într-un sfârșit de octombrie, iubitul meu de atunci m-a așteptat în gară, că pe vremea aia a mea lumea circula cu trenul, deci m-a așteptat cu un buchet de trandafiri. Nu au fost cei mai frumoși trandafiri pe care i-am primit vreodată, dar au fost singurii pe care i-am ținut minte. Mai văd și acum câte un tânăr cu flori în mână într-o zi de marți sau joi, oarecare, și eu mă emoționez, că de, sunt de pe vremea naturelului simțitor. Mi-ar plăcea să cred că se emoționează și cea care le primește. Măcar când sunt în privat. Când eram în vechiul sediu era o distracție pentru mine mersul la toaletă. Fetele vorbeau la telefon în timp ce utilizau toaleta, așa că, vrând nevrând, ascultam. Cel mai mult mi-a plăcut una care îi mulțumea iubitului pentru mesajul de Valentine cu niște așa vorbe dulci de nu-mi venea să cred că e totuși în cabina de alături. Dar apoi a tras apa.
Cum eu de fapt m-am pornit la cumpărături în timp ce-mi zburau toate gândurile astea prin cap și tocmai am trecut pe lângă raionul promoțional plin de dulciuri în cutii în formă de inimioară cu fundițe alb-roșu, mi-am amintit că vine și 8 martie, deci sărbătoarea continuă. Nu mai stau pe gânduri și mă cadorisesc cu două buchete mari de lalele și o găleată de înghețată de ciocolată. Preventiv, îmi zic, în caz de vreo depresie, sau de, doamne ferește, vreo slăbiciune melancolico-blegoasă în care să mă penibilizez isteric trimițând mesaje vreunuia dintre foști, din acelea cu îți doresc o primăvară frumoasă, gen. Să fiu foarte sinceră, nu aș face-o. Deci exclus. Și apoi, înghețata mă ajută întotdeauna să iau deciziile corecte. Și cu siguranță ei încă nu au terminat de făcut mătănii că au scăpat de mine. Mă zărește un prieten. Nu-i cam frig pentru înghețată, zice?! Este rețeta mea secretă antidepresivă, îi șoptesc. Bine nu i-am spus că de fapt este alimentul meu preferat în orice situație și moment al zilei și nici că a doua zi fac o amigdalită de toată frumusețea și rămân și fără voce. Acum, spre seară primesc un mesaj de la prietenul meu: “Sigur mi-ai dat rețeta bună?! Că sunt deja la a treia găleată”. E bine să știu că nu sunt singurul dinozaur, îmi zic.
Dora Budăcean
Nösnerland 