Aseară mi-am dat seama că am îmbătrânit. Dar, să vă povestesc. În parcarea blocului unde locuiesc oprește un BMW în așa fel încât nimeni nu ar mai fi putut trece, intra sau ieși. Normal, clișeul iese din mine și-mi zic în gând, uite, încă un mitocan. M-a frapat totuși că nu urla muzica, orice muzică. Coboară un tânăr cu tricou alb, nimic care sa bată la ochi, își scutură tricoul, și-l netezește și stă, privind spre alee. Apare o tânără, îmbrăcată decent, adică nu vulgar și neîngrijit, zic. El deschide brațele, o îmbrățișează, mă rog, o și sărută, pe obraz că ea s-a ferit cumva, aleargă repede și deschide portiera din dreapta, scoate un buchet de flori, i-l întinde fetei, zâmbește larg, ea acum îl sărută, el zâmbește, se repede să scuture scaunul, o ajută să urce în mașină, închide portiera, merge pe partea șoferului și pleacă fără crâșnet de roți. Și atunci am conștientizat că am îmbătrânit, pentru că flori, așa, fără motiv, eu nu am mai primit din 1983. Bine, glumesc, de fapt nu din cauza asta, ci pentru că nu mă mai așteptam să văd așa ceva. Și, apoi, nu știu exact de ce, dar toată seara am zâmbit.
Această
operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons
Atribuire-Necomercial 4.0 Internațional.
Nösnerland 